Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

Peste 100 de flyere cu conţinut preventiv împărţite sucevenilor de Ziua Internaţională Anticorupţie

dgaMarţi,  între orele 10 – 11.00, la sediul Palatului Administrativ din Suceava a avut loc o întâlnire organizată de Serviciului Judeţean Anticorupţie Suceava în parteneriat cu Instituţia Prefectului – Judeţul Suceava.

La întâlnirea desfăşurată în sala Nicolae Labiş au participat peste 40 de lucrători din cadrul Instituţiei Prefectului şi serviciilor deconcentrate.

like-facebookÎntâlnirea a avut ca scop marcarea Zilei de 09 decembrie – Ziua Internaţională Anticorupţie. Au fost prezentate o serie de materiale de către reprezentanţii Serviciului Judeţean Anticorupţie Suceava, evidenţiindu-se ameninţările pe care le reprezintă corupţia la adresa statului de drept în cadrul societăţii contemporane, subminând instituţiile şi valorile democratice, atentând la ordinea socială şi capacitatea statului de a asigura drepturi şi libertăţi egale cetăţenilor săi.

Prefectul judeţului, domnul Florin Sinescu a subliniat faptul că este nevoie de un efort comun pentru prevenirea şi combaterea practicilor corupte. Tocmai de aceea este imperios necesară atragerea cetăţenilor şi a funcţionarilor oneşti în lupta cu acest flagel.

Ulterior, în zona centrală a municipiului Suceava, poliţişti din cadrul DGA Suceava şi din cadrul Compartimentului de Analiză  şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Suceava au  distribuit peste 100 de flyere cu conținut preventiv, care au drept scop conştientizarea populaţiei cu privire la riscurile la care se expun prin săvârşirea unor fapte de corupţie.

În acelaşi timp, s-au purtat discuţii cu cetăţenii, fiind prezentate aspecte legate de modul de sesizare a unor fapte de corupţie prin Linia Verde Anticorupţie – 0800.806.806, ce poate fi apelată gratuit din orice reţea de telefonie mobilă sau fixă. Pot fi sesizate faptele de corupţie şi la numărul de telefon 0230/203340, aparţinând Serviciului Judeţean Anticorupţie Suceava,  precum şi la adresa de e-mail: suceava.dga@mai.gov.ro


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*