Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

11 şoferi depistaţi de poliţiştii suceveni băuţi la volan

etilotestÎn ultimele zile, poliţiştii au identificat pe drumurile naţionale şi judeţene din judeţ 11 şoferi care au condus vehicule după ce au consumat băuturi alcoolice. Alcoolul, rămâne una din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave, alături de viteza excesivă, depăşirile neregulamentare şi indisciplina pietonală.

like-facebookÎn aceste condiţii, duminică, Serviciul Rutier IPJ Suceava, împreună cu biroul/formaţiunile de profil din teritoriu au organizat şi desfăşurat acţiuni tematice pe drumurile publice din judeţ, în scopul impunerii unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic şi depistării conducătorilor auto care conduc autovehicule pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice, precum şi a celor care încalcă legislaţia rutieră în vigoare.

În cadrul acţiunii au fost constatate 5 infracţiuni şi au fost reţinute 4 permise de conducere. De asemenea, a fost ridicat 1 certificat de înmatriculare

Au fost testaţi cu aparatul etilotest 201 conducători auto şi  au fost aplicate 86 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 30.491 lei.

Un tânăr de 31 ani, din com. Fundu Moldovei, a condus  autoturismul  pe DJ 175, com. Fundu Moldovei, având o concentraţie  alcoolică în aerul expirat de 0,63 mg/l.

Un bărbat de 59 ani din  municipiul Fălticeni, a condus autoturismul pe DN2  E, in localitatea Buneşti, având o concentraţie  alcoolică în aerul expirat de de  1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la spital i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

In ambele cauze  s-au întocmit dosare penale.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*