Dispozitiile privind procedura de examinare pentru obtinerea permisului auto au fost modificate, potrivit unui act normativ publicat miercuri in Monitorul Oficial. Potrivit actului citat, examinarea candidatilor se face de catre serviciul public comunitar pe a carui raza de competenta teritoriala isi are candidatul domiciliul/resedinta.
Aici s-a introdus precizarea ca se considera ca acestia au domiciliul/resedinta in Romania daca se afla in una dintre urmatoarele situatii: locuiesc in mod obisnuit cel putin 185 de zile intr-un an calendaristic la o adresa sau la adrese din Romania datorita unor legaturi personale si profesionale ori datorita unor legaturi personale care releva legaturi stranse cu adresa sau adresele din Romania, daca persoanele nu au legaturi profesionale; revin periodic la o adresa din Romania datorita unor legaturi personale cu adresa respectiva, desi locuiesc alternativ in locuri diferite, situate in doua sau mai multe state membre ale Uniunii Europene ori ale Spatiului Economic European ori in Confederatia Elvetiana, deoarece legaturile lor profesionale sunt intr-un loc diferit de cel al legaturilor personale; locuiesc in mod obisnuit la o adresa din Romania datorita legaturilor personale cu adresa respectiva, desi locuiesc temporar si in alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spatiului Economic European ori in Confederatia Elvetiana pentru indeplinirea unei activitati sau misiuni cu durata determinata.
Totodata, in cazul persoanelor aflate la studii in Romania, examinarea se face de catre serviciul public comunitar pe a carui raza de competenta teritoriala isi are candidatul adresa la care locuieste. Inainte de introducerea noilor modificari, examinarea se facea de catre serviciul public comunitar in a carui raza teritoriala se afla institutia de invatamant.
Conform Ordinului nr. 173/2014, candidatii care solicita obtinerea categoriilor Tr (tractoare agricole/forestiere), Tb (troleibuz) sau Tv (tramvai) si cei cu dizabilitati fizice sunt exceptati de la aceste dispozitii. Acestia sunt examinati la serviciul public comunitar in a carui raza teritoriala se afla scoala de soferi la care au absolvit cursurile de pregatire teoretica si practica.
Toti candidatii care vor sa obtina permisul auto trebuie sa declare pe propria raspundere ca:
locuiesc in mod obisnuit cel putin 185 de zile intr-un an calendaristic la o adresa sau la adrese din Romania datorita unor legaturi personale si profesionale ori datorita unor legaturi personale care releva legaturi stranse cu adresa sau adresele respective, daca persoanele nu au legaturi profesionale; sau
revin periodic la o adresa din Romania datorita unor legaturi personale cu adresa respectiva, desi locuiesc alternativ in locuri diferite, situate in doua sau mai multe state membre ale Uniunii Europene ori ale Spatiului Economic European ori in Confederatia Elvetiana, deoarece legaturile lor profesionale sunt intr-un loc diferit de cel al legaturilor personale; sau locuiesc in mod obisnuit la o adresa din Romania datorita legaturilor personale cu adresa respectiva, desi locuiesc temporar si in alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spatiului Economic European ori in Confederatia Elvetiana pentru indeplinirea unei activitati sau misiuni cu durata determinata; sau se afla la studii in Romania de cel putin sase luni si vor preciza institutia/institutiile de invatamant si adresa unde locuiesc (in cazul candidatilor aflati la studii in Romania).
Dovada domiciliului/resedintei in Romania — prin care se atesta ca adresa candidatului se afla pe raza de competenta a serviciului public comunitar — se face cu urmatoarele documente valabile: actul de identitate — pentru cetatenii romani; documentul care atesta dreptul de rezidenta legala pe teritoriul Romaniei — pentru cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene si ale Spatiului Economic European si pentru cetatenii Confederatiei Elvetiene, dar si pentru membrii de familie ai acestora care nu sunt cetateni ai statelor respective; documentul care atesta dreptul de sedere legala pe teritoriul Romaniei — pentru straini.
Actul normativ citat a venit si cu noutati in cazul in care dovada domiciliului/resedintei nu poate fi facuta cu documentele mentionate mai sus. Astfel, candidatul va face dovada “cu alte documente care sa justifice in raport de o adresa anumite elemente de fapt cum ar fi, fara a se limita la acestea, prezenta sa fizica, precum si a membrilor de familie ai acestuia, existenta unei locuinte la dispozitia sa, locul de exercitare a activitatilor profesionale, locul de scolarizare efectiva a copiilor, locul de situare a intereselor sale patrimoniale, a celui al legaturilor administrative cu autoritatile si institutiile publice”, potrivit avocatnet.ro.