Luni 20 Mai 2024, Actualizat acum 140 zile 12:00 am

Sucevenii au datorii de peste 15 milioane de lei către Termica

caloriferSucevenii au datorii de peste 15 milioane de lei către Termica, potrivit administratorului special al Termica Suceava, Ovidiu Dumitrescu. El susţine că oamenii vor trebui să se mobilizeze şi să-şi  achite datoriile pentru că „trebuie să plătim ce consumăm, ca la orice produs”.
like-facebookOvidiu Dumitrescu susţine, de asemenea, că Termica datorează 12,9 milioane de lei către Bioenergy şi nu 17,4 milioane, cum susţin reprezentanţii Bioenergy. Potrivit acestuia, în luna noiembrie, Termica a plătit către Bioenergy trei milioane de lei, adică 75% din încasările pe luna respectivă.

“ Urmează, în această lună, să mai achităm, în funcţie de cât vom încasa şi noi. Dacă încasăm de la Asociaţiile de Proprietari, de la unităţile bugetare, de la alţi consumatori, inclusiv de la Primărie, subvenţia corespunzătoare, urmează ca şi noi să reuşim să achităm la Bioenergy 1,3 – 1,4 milioane de lei. Asta în condiţţile în care încasăm cel puţin 2 milioane de lei de la Asociaţiile de Proprietari, lucru care, în alţi ani, la nivelul lunii decembrie, s-a realizat”, susţine Dumitrescu.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*