Suceveanul Nicuşor Cârdei, zis „Rubin”, de 30 de ani, din comuna suceveană Bilca, a fost condamnat de Tribunalul Suceava la 20 de ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunii de viol urmat de crimă. El a stat și stă încă acasă pentru o crimă comisă în umă cu șase ani.
Potrivit rechizitoriului, în seara zilei de 10 octombrie, tânărul a violat şi a omorât cu sălbăticie o femeie de 56 de ani, Maria Galan, mamă a 7 copii, din aceeaşi localitate. Victima mergea pe drum să-şi întâmpine fata, care venea de la serviciu. „Rubin” era sub influenţa băuturilor alcoolice şi a atacat-o pe femeie, a târât-o în apropierea unei liziere, unde a violat-o cu sălbăticie, în tot acest timp continuând s-o lovească cu pumnii. După ce şi-a satisfăcut poftele sexuale, el a văzut că femeia și-a dat duhul și i-a trecut prin minte să ascundă cadavrul. L-a cărat lângă un pârâu, la aproximativ 100 de metri de stradă. Aici a fost descoperită chiar de unul din cei şapte copii, care a anunţat Poliţia.
Ulterior, bărbatul a plecat în Italia. El era pe lista suspecților principali. La sfârșitul anului 2011, „Rubin” s-a întors acasă și a fost luat la întrebări de anchetatori. Oamenii legii au adunat probe suficiente pentru care acesta să nu poată contesta acuzațiile care i se aduc și a-și susține nevinovăția.
Mai mult, „Rubin” a fost supus detectorului de minciuni deși această probă nu e relevantă în instanță. A fost testat de două ori la poligraf unde a picat testul. Până la urmă, el a recunoscut fapta.
În anul 2012, el a fost trimis în judecată pentru viol și omor calificat. Bărbatulva sta în închisoare 20 de ani, instanța decizând să execute pedeapsa cea mai grea respectiv cea de omor calificat deși mai avea 2 ani de închisoare pentru viol, însă pedepsele au fost contopite.
Totodată, instanța „obligă inculpatul să plătească părţii civile Galan Dragoş, domiciliat în sat Bilca, nr. 546, com. Bilca, judeţul Suceava, suma de 20.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile. instanța mai obligă inculpatul să plătească părţii civile Galan Dragoş, suma de 80.000 Euro, reprezentând daune morale. Ia act că fiii victimei, respectiv Galan Nicu Gavril şi Galan Veronica, nu s-au constituit părţi civile în cauză. Potrivit art. 276 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească părţii civile Galan Dragoş, suma de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare (onorariu avocat ales). Ia act că prin Încheierea din 24.X.2012, instanţa a dispus plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din timpul urmăririi penale pentru inculpat, din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Conform art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului, suma de 20.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare (suma de 5.711 lei – din timpul urmăririi penale şi suma de 14.289 lei – din cursul cercetării judecătoreşti). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru: procuror, inculpat şi partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 decembrie 2014”.