Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

Credincioşii îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României

apostolul andreiCredinciosii il praznuiesc, duminica, pe Sfantul Apostol Andrei, crestinatorul neamului romanesc, numit si “Cel dintai chemat” intrucat a raspuns primul chemarii lui Hristos la apostolat, ziua fiind totodata sarbatoare bisericeasca nationala.

Conform Bibliei, Andrei este fratele apostolului Petru. Originari din Betsaida, localitate situata pe malul Lacului Genezaret, ei aveau o casa in Capernaum si erau pescari. Evanghelia lui Ioan spune ca Andrei ar fi fost mai intai ucenic al lui Ioan Botezatorul.

Cand a vazut, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau Ioan aratand catre Iisus si zicand “iata Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridica pacatul lumii”, Andrei l-a urmat pe Hristos, spunandu-i fratelui sau Petru: “Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos”. De aici Andrei a fost numit “Cel dintai chemat”. Numele Andrei deriva din grecescul Andreas, care inseamna “viteaz”, “barbatesc”. In enumerarile apostolilor, Andrei este mentionat mereu intre primii patru.

Traditia Bisericii arata ca, dupa inaltarea lui Hristos la cer si dupa Cincizecime, apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea pentru propovaduire. Atunci, lui Andrei i-au cazut sortii sa mearga in Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare si Scitia (adica Dobrogea noastra) si pana in Crimeea. Chemarea lui Andrei la apostolie este relatata de Sfantul Evanghelist Matei prin cuvintele: “Pe cand Iisus umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari.

Si le-a zis: ‘Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni’. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa el”. In Evanghelii, Sfantul Andrei mai este mentionat doar de doua ori: la inmultirea painilor, dincolo de Marea Galileii, cand el a instiintat pe Mantuitorul ca acolo, in multime, era un baiat care avea cinci paini de orz si doi pesti, iar a doua oara, dupa invierea lui Lazar, cand, impreuna cu Filip, l-a instiintat pe Iisus ca niste elini, veniti in Ierusalim cu prilejul sarbatoririi Pastelui iudaic, voiau sa-l vada. Andrei a avut si un sfarsit de mucenic, fiind rastignit la Patras, langa Corint, cu capul in jos, pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus Crucea Sfantului Andrei.

Sfantul Apostol Andrei a fost inscris in calendarul Bisericii Ortodoxe Romane cu cruce rosie inca din 1995, iar in 1997 Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a proclamat Ocrotitorul Romaniei. Acelasi for de conducere al Bisericii a decis ca ziua de praznuire a sfantului, 30 noiembrie, sa fie proclamata Sarbatoare Bisericeasca Nationala.Sarbatoarea Sfantului Apostol Andrei apare, in 30 noiembrie, in calendarele ortodox, romano-catolic, lutheran si anglican. In Scotia, insa, el este sarbatorit la 9 mai, data primirii unor relicve ale Sfantului Andrei. Ajunul Sfantului Andrei este considerat unul dintre momentele in care bariera dintre vazut si nevazut se ridica. “Andreiu’ cap de iarna”, cum ii spun bucovinenii, permite astfel interferenta planurilor malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existenta oamenilor putand fi intoarse de la matca lor fireasca.

Sursa: Stirile Protv


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*