Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

Inspectoratul Școlar așteaptă cererile pentru învățământul profesional

sediu-isj-suceavaCa urmare a prevederilor Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului profesional de stat cu durata de 3 ani, cifra de școlarizare se stabilește anual, pe baza nevoilor pieții muncii și a tendințelor de dezvoltare, precum și pe baza solicitărilor operatorilor economici.

Ținând cont de aceste prevederi, inspectoratul școlar trebuie să adapteze proiectul cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2015-2016 la solicitările operatorilor economici, prin aplicarea unei proceduri elaborată de Ministerul Educaţiei Naţionale prin Centrul Naţional de Dezvoltare  Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT).

like-facebookAstfel, operatorii economici care doresc să fie școlarizați elevi în învățământul profesional de 3 ani pentru anul școlar 2015-2016 pot transmite către IȘJ, până la data de 22 decembrie 2014, solicitarea de școlarizare pentru una sau mai multe calificări.

IȘJ colectează și centralizează solicitările primite, le analizează în consiliul de administrație și stabilește unitățile de învățământ care pot asigura formarea profesională conform cererii agenţilor economici. Ulterior, unitățile de învățământ stabilite de către IȘJ, au obligația de a încheia contracte – cadru cu operatorii economici.

Cifrele de școlarizare propuse de IȘJ pentru anul școlar 2015-2016 sunt înaintate spre aprobare MEN în luna ianuarie 2015.

Metodologia de organizare şi funcţionare a învăţământului profesional de stat cu durata de 3 ani, precizează:

 

ART. 8

Învăţământul profesional cu durata de 3 ani se organizează numai în unităţile de învăţământ care anexează la propunerea privind planul de şcolarizare contracte – cadru încheiate cu operatorii economici / instituţii publice, prin care se stabilesc obligaţiile privind:

  1. organizarea şi desfăşurarea procesului de formare pentru obţinerea calificării profesionale a elevilor şi a stagiilor de pregătire practică, precum şi proiectarea curriculumului în dezvoltare locală;
  2. asigurarea condiţiilor tehnice şi a resursei umane necesare pregătirii practice a elevilor din învăţământul profesional;
  3. asigurarea condiţiilor tehnice şi a resursei umane necesare pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare a calificării profesionale a elevilor.

(2) Contractele – cadru sunt acorduri generale încheiate de către unităţile de învăţământ cu operatorii economici / instituţiile publice partenere pe o durată de minimum 3 ani, care stau la baza contractelor de pregătire practică a elevilor din

ART. 14

  • Stagiile de pregătire practică se realizează, de regulă, la operatorul economic / instituţia publică parteneră. Pentru a răspunde nevoilor angajatorilor, în special din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii – IMM, stagiile de pregătire practică pot fi organizate şi în unitatea de învăţământ, dacă sunt îndeplinite simultan următoarele condiţii:
  1. unitatea de învăţământ dispune de ateliere dotate corespunzător şi de resursa umană calificată pentru desfăşurarea pregătirii practice a elevilor şi asigură împreună cu operatorii economici / instituţiile publice partenere materiile prime şi materialele necesare dobândirii de către elevi a competenţelor profesionale;
  2. condiţiile de organizare şi desfăşurare a stagiilor de pregătire practică în unitatea de învăţământ sunt reglementate în contractele-cadru cu operatorii economici/instituţiile publice partenere.
  • Pentru organizarea stagiilor de pregătire practică în unitatea de învăţământ, aprobarea este dată de inspectorul şcolar general, la cererea unităţii de învăţământ, avizată de inspectorul şcolar pentru învăţământul profesional şi tehnic.

ART. 15

  • Stagiile de pregătire practică prevăzute prin planul-cadru de învăţământ se desfăşoară pe baza contractelor de pregătire practică, încheiate între unitatea de învăţământ profesional, operatorul economic / instituţia publică, partener de practică, elevul şi părintele / reprezentantul legal al elevului minor, conform modelului standard aprobat prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.
  • Contractele de pregătire practică pot fi încheiate individual (separat pentru fiecare elev) sau pentru mai mulţi elevi care se pregătesc pentru aceeaşi calificare profesională.
  • Stagiile de practică se organizează în perioadele stabilite de unitatea de învăţământ împreună cu operatorul economic/instituţia publică parteneră, astfel încât să se asigure încheierea situaţiei şcolare a elevilor până cel mai târziu la data de 31 august.

 

Operatorii economici care doresc să fíe şcolarizaţi elevi în învăţământul profesional cu durata de 3 ani pentru anul şcolar 2015-2016, vor parcurge următoarele etape:

  1. Transmit în scris la inspectoratul şcolar Solicitarea de şcolarizare în învăţământul profesional cu durata de 3 ani, conform modelului din anexa, până la data de 22 decembrie 2014.
  2. Încheie contracte-cadru cu unităţile de învăţământ partenere sau cu unităţile de învăţământ desemnate de către inspectoratul şcolar, în situaţia în care nu au deja un parteneriat cu una sau mai multe unităţi de învăţământ, conform Metodologia de organizare şi funcţionare a învăţământului profesional de stat cu durata de 3 ani, până la data de 16 ianuarie 2015.

 

 

 

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*