Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Percheziţie la locuinţa unui hoţ de animale

perchezitii2Miercuri, în urma cercetărilor efectuate şi a administrării probatoriului într-o cauză privind furtul unor bovine comis în noaptea de 20 spre 21 noiembrie,  pe raza localității Negostina, a fost obținut un mandat pentru efectuarea unei percheziții domiciliare la o locuință folosită de o persoană din comuna Bilca.

like-facebookMandatul de percheziție domiciliară emis de Judecătoria Rădăuți a fost pus în executare în dimineața zilei de 26.11.2014, începând cu ora 06.00, premergător luându-se legătura cu subunitățile limitrofe, pe raza cărora au avut loc furturi de animale.

Cu ocazia percheziției domiciliare au fost identificate mijloace materiale de probă privind furtul a trei taurine și a altor bunuri.

Au fost identificate mai multe bunuri care au fost recunoscute de către partea vătămată ca fiind sustrase de la domiciliul său (un ham, o frânghie și un fragment de piele de bovină) . De asemenea, cu ocazia percheziției domiciliare a fost identificat şi un autovehicul care, fiind verificat în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat că este sechestrat, fiind urmărit de către ANAF Botoșani. A fost întocmită o informare către ANAF Botoșani pentru a fi efectuate demersuri în vederea ridicării autovehiculului.

Cercetările sunt continuate pentru probarea întregii activități infracționale.

Neluarea unor măsuri minime de siguranţă duce însă şi la creşterea riscului de victimizare privind astfel de furturi.

Potrivit IPJ Suceava, cauzele şi condiţiile care favorizează şi generează furturile de animale sunt:
– neglijenta în asigurarea locurilor unde sunt adăpostite animalele, în cadrul gospodăriilor particulare;
– lăsarea liberă a animalelor la păşunat sau pe islazuri, fără a fi organizată paza acestora;
– neasigurarea corespunzătoare a iluminatului public în localităţi, a gospodăriilor particulare, a perimetrelor zonelor zootehnice, precum şi lipsa sistemelor de pază şi alarmare corespunzătoare
– lipsa de vigilenţă a paznicilor sau lipsa pazei la fermele de creştere a animalelor şi păsărilor

Pentru ca bunurile dumneavoastră să nu cadă în mâna infractorilor, vă sfătuim să întreprindeţi următoarele măsuri pentru a zădărnici intenţiile hoţilor:

  • asigurarea corespunzătoare cu încuietori a uşilor, garajelor, grajdurilor sau coteţelor;
  • asigurarea iluminatului curţii pe timpul nopţii;
  • nu lăsaţi animalele nesupravegheate la păşunat pe izlaz sau pe câmp;
  • nu invitaţi în curte persoane necunoscute care, sub pretextul vânzării diferitelor produse, încearcă să cunoască toate împrejurimile curţii şi modul în care asiguraţi securitatea animalelor şi păsărilor;
  • când intraţi în contact cu persoane amatoare să cumpere animale, încercaţi să reţineţi, pe cât posibil, semnalmentele acestora sau numerele de înmatriculare ale autovehiculelor cu care se deplasează;
  • dacă plecaţi de la domiciliu pentru o perioadă de timp, rugaţi un vecin sau o persoană de încredere să vă supravegheze curtea şi locuinţa.
  • Duceţi animalele la pasunat împreuna cu ceilalţi săteni şi asiguraţi prin rotaţie paza acestora, iar daca aveţi posibilitatea, angajaţi o persoana cunoscuta şi serioasă pentru a face acest lucru;
  • Nu amplasaţi grajdurile sau adăposturile de animale la distantă mare de locuinţe sau in locuri izolate, fara să asiguraţi paza acestora;
  • Atelajele înhămate, lăsate nesupravegheate pe stradă, constituie un pericol pentru circulaţia publica, dar şi o tentaţie pentru hoţi;

 

Respectarea acestor măsuri minime de prevenţie vă poate ajuta să vă protejaţi bunurile proprii de acţiunile infractorilor, având în vedere faptul că prejudiciile create de aceştia sunt foarte greu de recuperat, animalele furate fiind sacrificate rapid. De asemenea, de cele mai multe ori, hoţii chiar dacă sunt identificaţi nu au  posibilităţi de a vă despăgubi.

Dacă  sunteţi victima unui furt, sunaţi de îndată la numărul unic de urgenţă 112 şi, până la sosirea poliţiştilor pentru efectuarea cercetării la faţa locului, luaţi măsuri de conservare a urmelor lăsate de autorii furtului!


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*