Autorităţile sucevene, în alertă după instituirea codului galben de ploi şi ninsori

20 noiembrie 2014

zapada (4)Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a solicitat tuturor primăriilor din judeţ instituirea serviciului de permanenţă. Secţiile de Drumuri Naţionale Suceava şi Câmpulung Moldovenesc au în stoc 1.404 tone nisip şi 3.317 tone sare, iar 88 de utilaje de intervenţie sunt pregătite şi 26 utilaje proprietatea CNADNDR , plus 62 închiriate.
like-facebookDe asemenea, Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Suceava are pregătit un stoc de 5.700 tone de nisip şi 550 de tone de sare şi 55 de utiaje. Sunt pregătite două puncte de sprijin, la Poiana Stampei, pe DN17, şi la Ratoş, în intersecţia DN17 A cu DN2. S-a început montarea parazăpezilor, în zonele cu risc de înzăpezire, mai exact 13,7 km liniari, urmând să mai fie un supliment de 5 km liniari.
“Facem un apel către populaţie să îşi echipeze maşinile cu anvelope de iarnă, iar orice eveniment care apare în trafic să îl anunţe la numărul unic de urgenţă 112”, a declarat prefectul Florin Sinescu.

Vă reamintim că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteorologică “cod galben” pentru intervalul 20 noiembrie 2014, ora 06.00 – 21 noiembrie, ora 12.00. În acest interval, va ploua abundent, local se vor cumula peste 25 l/mp şi izolat 40-50 l/mp. Vântul va prezenta intensificări temporare, dar cu viteze mai mari în regiunile estice unde vor fi rafale de peste 55 km/h, iar pe crestele montane va sufla cu 70-80 km/h, viscolind temporar ninsoarea.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia