Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Un fost sportiv sucevean şi soţia lui Traian Turu, reținuţi 24 de ore în cazul tentativei de omor din centrul Sucevei

Foto: Facebook

Foto: Facebook

Alte două persoane au fost reţinute luni, pentru 24 de ore, în dosarul tentativei de omor din 19 septembrie a.c., comisă în centrul municipiului Suceava, asupra unui tânăr din Dărmăneşti, şofer de taxi, în dosar fiind arestate încă de luna trecută trei persoane: fraţii Decebal şi Traian Turu, pe numele lor din buletin Decebal Biriş (34 de ani) şi Traian Balan (29 de ani), şi Răzvan Neacşu (19 ani).

like-facebookDe data aceasta, au anunţat ieri reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, la începutul acestei săptămâni s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de Ionuţ Andrei Vornicu (23 de ani), un fost sportiv sucevean, angajat al unei firme de pază şi protecţie, şi faţă de Denisia Balan (26 de ani), din comuna Moara, soţia lui Traian Balan, unul dintre fraţii Turu arestaţi.

Cei doi tineri au fost puşi sub acuzare pentru mărturie mincinoasă, iar în cursul zilei de luni au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind încarceraţi în arestul poliţiei judeţene.

Ieri, Ionuţ Andrei Vornicu şi Denisia Balan au fost duşi de anchetatori în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

 

Anchetatorii: Au „fabricat” un alibi pentru Traian Turu

Luni, 10 noiembrie a.c., Ionuţ Andrei Vornicu a fost chemat din nou la audieri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Sportivul, un apropiat al fraţilor Turu, şi-a menţinut declaraţiile date iniţial anchetatorilor, susţinând că în perioada 19-20 septembrie 2014 a fost împreună cu Traian Balan până la Cluj, creându-i astfel un alibi acestuia din urmă, care, în situaţia în care într-adevăr ar fi fost plecat din localitate, nu ar fi putut să se numere printre indivizii care l-au snopit în bătaie pe şoferul de taxi.

Acum două zile a fost audiată din nou şi Denisia Balan, care a întărit ideea că soţul ei (Traian Balan) era plecat la Cluj în seara în care s-a petrecut tentativa de omor, fiind însoţit de viitorul lor fin (Ionuţ Andrei Vornicu).

„Din probele administrate până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că inculpaţii Vornicu Ionuţ Andrei şi Balan Denisia au săvârşit o infracţiune gravă pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la unu la cinci ani (iar maximul acesteia se poate majora cu cel mult trei ani potrivit art. 36 alin. 1 C. Pen) şi, pe baza modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care provin, a celorlalte împrejurări privitoare la persoana acestora reieşite din audierea martorilor, se constată că privarea lor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”, au susținut anchetatorii în fața instanței de judecată, cerând arestarea celor doi suspecți.

 

Judecătorii au respins propunerea de arestare preventivă

Ionuţ Vornicu a fost reţinut luni, începând cu ora 16.00, iar pe numele Denisiei Balan s-a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, începând de la ora 20.00.

Ieri, în jurul prânzului, cei doi au fost aduşi la Tribunalul Suceava, cu propunere de arestare preventivă.

La ora 14.15, judecătorii au dat sentința: respinge propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava de luare a măsurii de arestare preventivă şi punerea de îndată în libertate a celor doi suspecţi.

Totuşi, faţă de Ionuţ Andrei Vornicu, judecătorii au decis să ia măsura controlului judiciar, printre interdicțiile ce i-au fost impuse fiind acelea de a nu părăsi teritoriul României şi de a nu se apropia şi a lua legătura, direct sau indirect, cu soţia lui Traian Turu, cu acesta din urmă, precum şi cu ceilalţi doi indivizi arestaţi în acest dosar.

 

De ce au ajuns în spatele gratiilor Decebal şi Traian Turu

Pe 19 septembrie a.c., un grup de patru indivizi a atacat un tânăr din Dărmăneşti, taximetrist, lovindu-l cu bâtele, dar şi cu un topor, în special în zona capului.

Victima a ajuns la spital, iar medicii legişti au apreciat că viaţa şoferului de taxi a fost pusă în pericol în urma agresiunii.

La scurt timp după comiterea tentativei de omor din 19 septembrie a.c., în aceeaşi seară, la sediul Poliţiei municipiului Suceava s-au prezentat patru tineri care au declarat că ei l-au bătut pe taximetrist: Marian Logofătu (22 de ani), Florin Mititelu (26 de ani), Eduard Dura (19 ani) şi Răzvan Neacşu (19 ani), toţi din cartierul Burdujeni.  Cu excepţia lui Neacşu, susţin anchetatorii, ceilalţi trei tineri au minţit în faţa poliţiştilor, pentru a-i proteja pe fraţii Turu, motiv pentru care sunt cercetaţi penal pentru infracţiunea de favorizarea infractorului.

În schimb, la începutul lunii trecute, Decebal şi Traian Turu, dar şi Răzvan Neacşu, au fost arestaţi preventiv.

Cel de-al patrulea individ care a luat parte la agresiune a rămas deocamdată neidentificat, anchetatorii având însă o listă de suspecți.

Recent, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au anunţat că au extins cercetările pentru tentativă de omor şi faţă de alte patru persoane: Marian Logofătu, Florin Mititelu, Eduard Dura, respectiv Alexandru Bogdan Amărculesei. Primii trei sunt unii şi aceiaşi indivizi care la scurt timp după scenele de violenţă din centrul municipiului Suceava, din apropierea Casei de Cultură, s-au prezentat la poliţie pentru a-i proteja pe fraţii Turu.
Sursa: Monitorul de Suceava


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Clanul Turu, încă 30 de zile după gratii | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*