Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Elevii de la cinci unităţi de învăţământ din judeţ vor fi meditaţi pentru bacalaureat

profesoriÎn perioada 4 – 18 octombrie 2014 s-au desfăşurat cursurile de pregătire adresate cadrelor didactice implicate în Proiectul „TEEN PERFORM – Program inovator de îmbunătăţire a rezultatelor şcolare în învăţământul liceal”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 şi implementat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava în  parteneriat cu  Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmbovița şi  Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar Bucureşti.

like-facebookAstfel, din judeţele Suceava şi Dâmboviţa au participat  la programe acreditate  de formare 240 de profesori care predau discipline la care se susţin probe de bacalaureat  (în programul de formare cu tema „Metode inovative de pregătire suplimentară pentru bacalaureat pin dezvoltarea de competenţe cheie”) şi 40 de consilieri şcolari (în programul cu tema „Dezvoltare de abilităţi în vederea creării de competenţe cheie la elevii de liceu”). Scopul acestor programe a fost pregătirea cadrelor didactice pentru a sprijini elevii clasei a XII-a în activitatea de învăţare de succes şi de pregătire pentru examenul de bacalaureat.

Potrivit calendarului de activităţi din proiect, în perioada 18 octombrie 2014 – 17 ianuarie 2015 se desfăşoară în câte 5 licee din fiecare judeţ faza pilot a Programului educaţional la nivel multiregional  „Pregătirea pentru bacalaureat, o provocare pentru elevi, părinţi şi cadre didactice!”, în vederea susţinerii cu succes a examenului de bacalaureat de la final de clasa a XII-a, de care vor beneficia 600 de elevi (30 grupe, câte 5 grupe pe instituţie şcolară).

Şcolile selectate din judeţul Suceava pentru faza de pilotare a proiectului sunt : Colegiul Tehnic Rădăuţi, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni,  Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava şi Colegiul Silvic “Bucovina” Câmpulung Moldovenesc.

Programul de pregătire desfăşurat cu elevii timp de 3 luni  este structurat pe patru componente:

  1. Componenta de bază – de formare preponderentă a competenţelor cheie utile în pregătirea susţinerii cu succes a examenelor de bacalaureat (câte 1,5 ore de limba şi literatura română şi matematică pe săptămână) ;
  2. Componenta opţională – de formare a celorlalte categorii de competenţe cheie în funcţie de opţiunile elevilor din grupul ţintă, pe categorii de probe de examen (câte o oră pe săptămână);
  3. Componenta de consiliere şi orientare profesională a elevilor din grupul ţintă în vederea alegerii studiilor ulterioare/profesiei în conformitate cu înclinaţii, aptitudini şi abilităţi personale (1-2 ore de consiliere psihopedagogică pe săptămână);
  4. Componenta de evaluare a performanţelor (câte 2 ore pentru fiecare tip de evaluare – iniţială, pe parcurs şi finală).

Etapa de pilotare va avea rolul de a evalua şi monitoriza progresul elevilor ca urmare a participării la program prin culegerea de feedback cu privire la structura programului, resursele şi instrumentele utilizate, modalităţi de îmbunătăţire şi adaptare a acestora. Sesiunile de pregătire vor fi alternate cu sesiuni de consiliere psihopedagogică cu rol de suport în scopul orientării şcolare şi profesionale şi dezvoltării de competenţe cheie la elevii de liceu (managementul învăţării, organizarea timpului, managementul stresului etc.), în funcţie de profilul elevilor.

Derularea propriu-zisă a programului multiregional de educatie va avea loc în perioada 18 ianuarie – 17 iunie 2014 în 34 de unităţi selectate din judeţele Suceava şi Dâmboviţa, pentru pregătirea a 3500 de elevi.

Sursa: comunicat de presă


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*