Primăria Municipiului Suceava va contracta un credit de 10 milioane de lei, pentru a amenaja o zonă de agrement, pe Dealul Tătăraşi.Indicatorii tehnico economici ai investiţiei au fost aprobaţi încă de pe vremea guvernării precedente, numai că finanţarea europeană epntru acest proiect nu a fost posibilă.
„Nu am reuşit să amenajăm nicio zonă de agrement. Avem un proiect destul de interesant în zona parcului pe Tătăraşi unde am primit recent trei hectare de le guvern. Noi am făcut proiectul pe care l-am trimis la minister pe vremea PDL-ului şi nu s-a aprobat. Vom intra în Consiliul Local luna asta cu o propunere de angajare a unui credit de 10,08 milioane de lei pentru realizarea acestei zone de agrement pe Tătăraşi”, a spus Ion Lungu.
Zona de agrement va cuprinde un debarcader, un pavilion de muzică, un pavilion multifuncţional, teren de minigolf, terenuri de sport, locuri de joacă pentru copii, alei pietonale şi grupuri sanitare moderne. Primarul a explicat că acest credit va creşte gradul de îndatorare al Primăriei Suceava de la 14 la 15%.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia