Sâmbătă 27 Aprilie 2024, Actualizat acum 117 zile 12:00 am

Bioenergy și Termica și-au bătut joc de suceveni racordaţi la sistemul centralizat, în weekend

apa robinet dusApă  parcă încălzită vara în lighean, la temperatura soarelui,  și calorifere amorțite, de asta au avut parte sucevenii în weekendul trecut. Cu sau fără datorii la Termica, sucevenii racordați la sistemul centralizat plătesc integral căldura, iar mai nou în pușculița Bioenergy intră subvenția pe gigacalorie.
like-facebookAșa se face că după ce și-au bătut joc de suceveni timp de două săptămâni lăsându-i fără apă caldă, mai nou Bioenergy și Termica i-au ţinut pe suceveni „ la respect”.
În week-endul trecut la  mai toți sucevenii apa caldă era „lălâie”,  cum ar spune bătrânii, iar cei care au boilere le-au pus din nou în funcțiune pentru a putea face baie.
Ba mai mult, caloriferele erau amorțite. Niciun organ al legii nu s-a sesizat încă să vadă câți bani intră într-un an în pușculița Termica și a Bioenergy deși acest lucru ar fi trebuit făcut demult. Chiar și procurorii anticorupție care au fost sesizați în nenumărate rânduri de  ilegalitățile comise la Termica și Bionergy  ştiu situaţia. Nu de alta, dar salariile mari ale celor care conduc cele două unități precum și biomasa care ajunge, nu din altă parte, ci din pădurile Sucevei  tăiate masiv,ridică multă semne de întrebare.
Chiar dacă  apar informații chipurile că  toți sucevenii abonați “Termica” vor beneficia de apă caldă și căldură, până pe 24 noiembrie, în realitate nici apă caldă  și nici căldură nu prea este.
Cert este ă sucevenii sunt însă din nou amenințaţi că după această dată, asociațiile de proprietari cu datorii mari și care nu respectă eșalonările la plată vor fi debranșate.
Decizia a fost luată de conducerea municipalității și este agreată atât de producătorul “Bioenergy”, cât și de distribuitorul “Termica”.
În prezent, “Termica” are de recuperat, de la populație, 15 milioane de lei.Practic, după expirarea perioadei, se va face un punctaj al plăților fiecărei asociații în parte, iar la cele restanțiere se va lua decizia debranșării.Apa caldă a fost întreruptă la Suceava timp de 2 săptămâni, din cauza blocajului financiar al producătorului energiei termice. Pentru deblocarea situației, Guvernul a alocat 2 milioane de lei, bani la care s-au adăugat și o parte din încasările “Termica”. Adică Guvernul pompează bani într-o gaură care nu se știe dacă va fi asupată vreodată . Situația a fost cu atât mai tensionată cu cât 70 % dintre abonați sunt cu plățile la zi, aceștia fiind afectați de întreruperea apei calde la fel ca rău platnicii.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*