Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

118 suceveni au luat microbi din spitale în timpul internării

spitalEficientizarea activităţii de control în sănătate publică este un obiectiv permanent al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, se arată într-un raport privind activitatea instituţiei sucevene în primele 3 trimestre ale anului 2014.

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Cătălina Zorescu, a declarat că în cele dintâi 9 luni ale anului în curs, inspectorii sanitari au efectuat 7.112 controale cu întocmire de proces verbal, dintre acestea 1.753 vizând unităţile sanitare.

like-facebookDescinderile lucrătorilor Direcţiei pentru Sănătate Publică s-au lăsat cu 26 de amenzi, a căror valoare a însumat 24.900 de lei. Cu 4 amenzi, totalizând 9.500 de lei, s-au ales unităţile sanitare verificate, şi la care au fost depistate abateri de la normele legale în vigoare. În urma acţiunilor de control, au fost date şi 165 de avertismente, dintre care 18 au avut ca subiect unităţi sanitare. Din cauza neregulilor grave descoperite, DSP a dispus 5 suspendări temporare de activitate.

Potrivit aceluiaşi raport, 118 suceveni au dobândit diverse boli în timp ce se aflau internaţi în spitalele din judeţ, ei contractând aşa-numitele infecţii noscomiale. Medicii au identificat bacterii greu de distrus ca E-coli, stafilococ, streptococ, enterococ, pseudomonas, clostridium, klebsiella şi acinetobacter, germeni rezistenţi la antibiotice.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*