Marti 14 Mai 2024, Actualizat acum 134 zile 12:00 am

Vicepreședintele CJ lie Niță, în campanie electorală cu maşina Consiliului Judeţean

ilie nita masina cjVicepreședintele  administrației județene Suceava, liberalul Ilie Niță,  nu s-a sfiit, miercuri, să apară la mitingul electoral al lui Klaus Iohannis, candidatul ACL la Președinție, cu mașina Consiliului Județean Suceava.
El și-a parcat mașina în comuna Dărmănești, aproape de autocarul în care a coborât Klaus Iohannis și a coborât să însoțească echipa ACL pe scena special amplasată lângă Primăria comunei.
like-facebookDeși nu s-a remarcat prin nimic de când s-a aflat în funcția de vicepreședinte al PNL, Ilie Niță, ar putea fi schimbat imediat după alegerile prezidențiale.  E drept că nici președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, nu s-a grăbit să îi traseze sarcini așa că Ilie Niță pare a fi mulțumit de leafa pe care o ia și de plimbările pe banii publici prin județ inclusiv în campanie electorală.
masina cj2De la Dărmănești și Marginea unde au avut întruniri electorale, Ilie Niță a trecut și la Ciumârna cu autoturismul administrației județene și a ajuns la Câmpulung Moldovenesc, acolo unde avea să se desfășoare cel de-al treilea  miting electoral al lui Iohannis.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*