
Potrivit directorului Direcției Agricole Suceava,Vasile Costan această cooperativă ar urma să administreze circa 6.000 de hectare de teren. Organizația agricolă care are 12 membri fondatori, este coordonată de Gheorghe Chiriac, un fermier din zona Siret. Inițiativa acestora a venit după ce în urmă cu mai bine de o lună de zile, câțiva fermieri din județul Suceava despre care nimeni nu a auzit mare lucru s-au dus într-o vizită în Franța și au vizitat Cooperativei Cavac. Așa se face că miercuri, la întâlnirea fermierilor a venit și directorul Cooperativei Cavac din Franţa, Christophe Vinet.
Francezii vor ca sucevenii care sunt în cooperativă să adune cereale din județ care vor fi vândute cel mai probabil francezilor. Nimeni nu a explicat însă de ce fermierii din Cooperativa franceză nu își construiesc ei un depozit pentru colectarea produselor agricole dacă tot sunt interesați să le achiziționeze.

„De ce să le vindem străinilor ca apot să ajungă pâinea mai scumpă la noi”, ne-a spus unul dintre fermieri care a precizat că specialiștii cu state vechi din Direcția Agricolă au fost înlăturați iar cei care vin la conducere nu au nicio treabă cu agricultura chiar dacă vin cu o diplomă de studii de specialitate. El a mai spus că actualul director nu știe nici să vorbească ca un specialist în agricultură și nici nu are vreo treabă cu agricultura la timpul prezent chiar dacă flutură o diplomă de inginer agronom.