Ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Doina Pană, s-a aflat, joi, într-o vizită în județul Suceava. Ea a inaugurat dis de dimineață două tronsoane de drum în lungime de 6,6 kilometri, care fuseseră distruse de inundaţiile din 2010 în Iaslovăţ și care au fost reparate. Investiţia, în valoare de circa 1,5 milioane de euro, a fost finanţată prin PNDR.Primarul din Marginea, Ioan Onufrei, i-a solicitat ministrului alocarae defonduri pentru regularizarea unui pârâu din localitate, care, după o ploaie serioasă, ar pune în pericol peste 600 de oameni. Deplasarea ministrului a cuprins și inspectarea lucrărilor de regullarizare şi construcţia apărărilor de mal de pe pârâul Remezău, din localitatea Vicovu de Jos.
Primarul localităţii, Gheorghe Mutescu , a declarat că, dacă aceste lucrări nu continuă, există riscul ca gospodariile din vecinătatea apei să fie inundate, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu patru ani. Pentru acest an, a mai fost alocat 1 milion de lei, pentru finalizarea a 3 obiective din proiect, iar până la finele anului, lucrările care sunt realizate în proporție de 15 la sută, ar trebui să fie executate în proporţie de 50%. În zonă au apărut și săteni care s-au plâns ministrului că gospodăriile le-au fost puse în pericol de inundațiile precedente.















