Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Sucevenii ar putea avea din nou apă caldă. Bioenergy a depus la Primăria Suceava protocolul semnat cu Termica

vasile ilieDirectorul general al producătorului „Bioenergy”, democrat liberalul Vasile Ilie, a anunţat, printr-un comunicat, că „Bioenergy” a depus  la Primăria  Suceava protocolul semnat împreună cu furnizorul şi distribuitorul „Termica”, acesta din urmă aflat în insolvență.  Acordul, potrivit lui Vasile Ilie,  prevede ca 42% din încasările „Termica” să fie virate în contul „Bioenergy” şi va fi supus spre aprobare în şedinţa de joi, 16 octombrie, a  deliberativului Local.

like-facebookDacă protocolul va fi aprobat de consilierii locali, plăţile către „Bioenergy” s-ar putea  îmbunătăţi , iar acest lucru ar putea permite  reluarea livrării apei calde şi, ulterior, furnizarea încălzirii. 60.000 de suceveni au rămas fără apă caldă încă de săptămâna trecută, după ce administratorii „Bioenergy” au decis închiderea centralei pe biomasă din cauza blocajului financiare.

Adrian Bodea, preşedintele „Adrem Invest”, adică al companiei care administrează centrala a  spus că se va proceda la repornirea centralei doar atunci cînd va fi semnat un contract ferm între „Bioenergy” şi „Termica” prin care prima să primească lunar 42% din încasările celeilalte.  În depozitele „Bioenergy” s-ar afla 10.000 de tone de biomasă, însă, întreaga cantitate este pusă sub sechestru de firma austriacă furnizoare, „Holzindustrie Schweighofer”, aceasta din urmă  are o fabrică  la Rădăuți . 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*