Marti 26 Noiembrie 2024, Actualizat acum 330 zile 12:00 am

Descoperire arheologică unică în judeţ. Vezi ce au scos la iveală săpăturile arheologilor!

baia6Descoperirile arheologice continuă la locuinţa Precucuteni din comuna Baia, datând din perioada 5.200-5.100 î.Hr.
Arheologii din Suceava, Republica Moldova şi Ucraina au făcut o nouă descoperire, scoțând la iveală capătul locuinţei care a fost găsită în timpul săpăturilor din 2013
Potrivit directorului Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, coordonatorul şantierului de la Baia, săpăturile arheologilor au scos la iveală peste trei sute de obiecte, unelte din piatră şi vase, din care două vase întregi, precum şi viţă-de-vie şi cereale.
Ursu a precizat că, în ceea ce priveşte viţa de vie, se aşteaptă rezultatele de laborator, care să precizeze dacă aceasta era sălbatică sau domestică.
like-facebookCât priveşte celelalte plante, între care cereale, acestea sunt analizate la rândul lor, în special pentru a se stabili dacă se verifică teoria profesorului Martin Kenneth Jones, de la Universitatea Cambridge, privind schimbul de cereale între agricultorii din Europa şi Asia, cercetător care a fost prezent şi el pe şantierul de la Baia.
Emil Ursu a subliniat  că descoperirea este una din cele mai importante realizate în ultimii 40 de ani în arealul Precucuteni-Cucuteni- Tripolie, adică România-Republica Moldova-Ucraina. Ursu a  menţionat că lucrările în acest şantier arheologic vor continua şi în anii următori și a adăugat că două piese similare se găsesc în judeţul Neamţ şi alte două lângă Odessa.  Tot la  Baia a ajuns și  preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor care a apreciat munca  depusă de echipa de arheologi și i-a asigurat de sprijin financiar în continuare în cercetările arheologice.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*