Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Echipamente noi pentru poliţiştii suceveni pentru combaterea contrabandei

politia romanaPoliţia Română va cumpăra autospeciale şi tehnică de ultimă generaţie, în valoare de 800.000 de euro, în cadrul unui proiect ce urmăreşte combaterea criminalităţii transfrontaliere, 680.000 de euro din investiţie fiind finanţare din Mecanismul Financiar Norvegian, potrivit Mediafax. Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a lansat, joi, proiectul “Combaterea criminalităţii economice transfrontaliere la viitoarea frontieră Schengen”, care urmăreşte, în principal, contrabanda cu ţigări.

like-facebookPotrivit IGPR, durata proiectului este de un an şi jumătate, iar valoarea lui se ridică la 800.000 de euro, din care 680.000 de euro sunt fonduri nerambursabile din Mecanismul Financiar Norvegian 2009 – 2014, iar 120.000 de euro reprezintă contribuţia autorităţilor române.

Oficiali din Poliţia Română au declarat că se urmăreşte, în principal, achiziţionarea a 17 autospeciale, 22 de echipamente de supraveghere atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, zece camere foto şi zece camere de filmat profesionale, 30 de aparate GPS şi o barcă de patrulare, care va intra în doratea poliţiştilor tulceni.

Beneficiarii acestor echipamente sunt ofiţerii Direcţiei de Investigarea Fraudelor şi cei ai serviciilor subordonate din inspectoratele judeţene Satu Mare, Maramureş, Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi şi Tulcea.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*