Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, prin Constantin Traian Igaş, preşedinte, a înaintat o adresă Consiliului Naţional al Audiovizualului prin care sesizează apariția unui spot publicitar referitor la Programul Operaţional Regional, operat în România de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice, în care Ciprian Popovici, muzeograf, afirmă că Cetatea de Scaun a Sucevei, restaurată cu fonduri europene, ar fi în patrimoniul UNESCO.Ca urmare a acestor precizări, s-a cerut să se întreprindă demersurile necesare pentru retragerea sau modificarea spotului publicitar respectiv.







