O femeie de 79 de ani, din municipiul Suceava, a fost înşelată de persoane necunoscute, cu suma de 4.000 lei şi 500 euro, sub pretextul că nepotul său ar fi provocat un accident de circulaţie.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că, vineri, în jurul orelor 11.00, în timp ce se afla la domiciliu, persoana vătămată a fost apelată pe telefonul fix de o persoană care s-a prezentat ca fiind nepotul său şi care, plângând, i-a adus la cunoştinţă că a provocat un accident de circulaţie, lovind o femeie pe trecerea de pietoni, după care, un alt bărbat, care s-a recomandat ca fiind avocatul nepotului i-a solicitat femeii suma de 4.000 lei, pentru operaţia victimei.
Astfel, în jurul orei 12.00, persoana vătămată s-a întâlnit în zona unui oficiu poștal din localitate cu un bărbat necunoscut, căruia i-a înmânat suma de 4.000 lei. La scurt timp, victima a fost din nou contactată pe telefonul fix de cei doi care i-au mai solicitat încă 4.000 lei și întrucât nu mai avea bani, partea vătămată s-a împrumutat de la o vecină cu suma de 500 euro, pe care a înmânat-o aceluiaşi bărbat .
Ulterior, fiind vizitată de vecina care i-a împrumutat suma de 500 euro, persoana vătămată şi-a dat seama că a fost victima unei înşelăciuni.
„ În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, potrivit reprezentanţilor IPJ Suceava.