Luni 06 Mai 2024, Actualizat acum 126 zile 12:00 am

Garsoniera de pe Dimitrie Cantemir a fost incendiată intenţionat

incendiu garsoniera5Garsoniera de pe strada Dimitrie Cantemir din municipiul Suceava, care a fost cuprinsă de un incendiu urmat de o explozie, a fost incendiată intenţionat. Cel puţin aceasta este concluzia pompierilor suceveni după ce au făcut verificări să vadă de la ce a pornit totul.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau cu violenţă în garsoniera situată la etajul al doilea al unui imobil P+3. De asemenea, erau degajate cantităţi mari de fum şi gaze toxice. Mai multe persoane au cerut ajutor de la geamurile locuinţelor aflate la acelaşi nivel cu garsoniera afectată şi la cel superior.

like-facebook Pentru aceştia, pompierii militari au realizat dispozitive de salvare, cu ajutorul scărilor culisante şi al autoscării mecanice. Astfel, au fost salvate 10 persoane (şapte adulţi şi trei minori).

Poliţiştii fac şi cercetări pentru a stabili cine este individul care a dat foc.

FOTO & VIDEO Explozie uriaşă într-un bloc din municipiul Suceava. Trei persoane au fost duse la spital


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Italianul care a comandat un atac mafiot la Suceava, trimis în judecată. A plătit un individ să incendieze garsoniera iubitei sale | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*