Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Un sucevean condamnă România la CEDO

inchisoareUn sucevean încarcerat în Penitenciarul Botoşani a reuşit să câştige un proces la CEDO prin care a fost condamnat statul Român pentru condiţiile din unitatea de detenţie.

Magistraţii Curţii Europene au condamnat România în baza unui articol ce prevede că nimeni nu poate fi supus nici torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane.

Procesul a fost deschis de Gheorghe Bujorean, de 46 de ani, condamnat pentru înşelăciune. Deţinutul a reclamat că celulele erau supraaglomerate, 15-17 persoane într-o cameră de 20 metri pătraţi, lipsa aerisirii şi proasta calitate a hranei şi a condiţiilor de igienă. De asemenea, acesta a menţionat că suferea de o boală cronică şi nu primea tratament adecvat.

Guvernul României s-a apărat susţinând că deţinutul a beneficiat, din anul 2011, de un regim semi-deschis, fiindu-i permis să iasă din celulă în cursul zilei şi să aibă acces la cursurile închisorii, la club şi la sala de sport.

like facebook” Curtea observă că reclamantul dispunea de un spaţiu  individual redus, mai puţin de doi metri pătraţi, ceea ce este sub norma de patru metri pătraţi recomandatată de CPT pentru celulele colective. Pe perioada detenţiei sale sub regimul semi-deschis, reclamanatul a beneficiat de posibilitatea să părăsească celula. În acest timp. această măsură nu poate constitui o soluţie a lipsei spaţiului individual în instituţiile penitenciare, mai ales că, reclamantul suporta o situaţie de supraaglomerare gravă. Menţiunile acestuia referitoare la condiţiile de igienă precare, mai ales accesul la apa caldă şi la duşuri precum şi aerisirea celulelor sunt mai mult decât plauzibile şi reflectă realităţile descrise de CPT în diferitele raporturi stabilite ca urmare a vizitelor sale în închisorile româneşti”, se arată în decizia CEDO.

Decizia a fost atacată de deţinut la completul superior al Curţii Europene, acesta solicitând de această dată şi daune din partea statului român, respectiv 30.000 de euro.

 “Deși a obținut o primă victorie, domnul Bujorean s-a adresat în continuare la CEDO pentru a prezenta condițiile vitrege din starea de detenție și drepturile care îi sunt încălcate. Cauza domnului Bujorean constituie în continuare o chestiune gravă în sensul art. 43 din Convenție, astfel încât el este îndreptățit să solicite la Marea Cameră a Curții Europene acordarea unor despăgubiri pentru suferințele îndurate în timpul detenției”, a declarat  Daniel Ghercă, avocatul deţinutului.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*