Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, susţine că nu a mai păstrat legătura cu fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, democrat-liberalul Gheorghe Flutur, dar nu ar refuza să discute cu acesta. La întrebarea unui jurnalist „V-aţi mai întâlni cu domnul Gheorghe Flutur?”, Elena Udrea a răspuns: „Da, de ce nu? Nu mai ştiu ce face, dar de ce nu? ”.
Elena Udrea a ajuns la Suceava, luni, după o vizită la Bistriţa. Candidatul PMP la preşedinţie susţine că este îndrăgostit de Bucovina şi tocmai de aceea a contribuit la promovarea acestei zone în perioada cât a fost la şefia Ministerului Turismului.
„ Am fost în Bistriţa şi nu se putea să nu mă opresc în Suceava, să mă întâlnescu cu colegii din Suceava, să vizitez oraşul. Am avut ocazia să văd pentru prima dată Cetatea, pe care, deşi am contribuit la reabilitarea ei, nu am vizitat-o până acum”, a spus Elena Udrea