Luni 20 Mai 2024, Actualizat acum 140 zile 12:00 am

Reţea de hoţi, printre care şi minori, destructurată de poliţişti. Trei tineri din Rădăuţi au fost reţinuţi

O reţea de hoţi din care făceau parte şi minori a fost destructurată de poliţiştii rădăuţeni. În noaptea de duminică spre luni,  în jurul orei 04.30,  poliţiştii Birourilor investigații criminale și ordine publică din cadrul Poliției municipiului Rădăuţi,  au prins în flagrant, doi tineri de 20 şi 27 ani și o minoră de 15 ani, în timp ce încercau să sustragă bunuri dintr-un bar.  Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în aceeaşi noapte, persoanele suspecte au pătruns prin efracție și în sediul unei societăți comerciale şi  a unui magazin din localitate.

În baza probatoriului, tinerii de 20 şi 27 de ani, împreună cu un alt minor de 16 ani, din municipiul Rădăuţi, a cărui activitate infracţională a fost documentată ulterior flagrantului, au fost reţinuţi pe bază  de ordonanță, urmând ca marţi, să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți cu propunere de arestare preventivă.  De asemenea, polițiștii au mai probat ca fiind suspecţi de săvârşirea faptelor alţi doi minori, de 15 şi 14 ani, ambii din municipiul Rădăuţi, cât și minora de 15 ani prinsă în flagrant, care vor fi prezentați pentru expertizare psihologică în vederea stabilirii discernământului. Acestora li s-a probat comiterea a 15 furturi din societăţi comerciale de pe raza localităţii. Bunurile sustrase și distrugerile provocate au creat un prejudiciu în valoare de aproximativ 19.000 lei, fiind recuperate bunuri în valoare de 5.000 lei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*