Duminică 19 Mai 2024, Actualizat acum 139 zile 12:00 am

Un bărbat a murit pe şantierul de la aeroport. A fost strivit sub un mal de pământ

Caz dramatic în şantierul din incinta Aeroportului Salcea. Ghiorghi Nechita, un bărbat de 41 de ani, din localitatea Lespezi, judeţul Iaşi, angajat al firmei Cosma 2006 SRL din Certeze, judeţul Satu Mare, şi-a pierdut viaţa duminica dimineaţă, ]n incinta Aeroportului “Stefan cel Mare” de la Salcea, după ce un mal de pământ s-a prăbuşit, îngropându-l. Firma Cosma 2006 SRL executa lucrari pentru Tehnic Asist Botosani, care a castigat licitatia pentru modernizarea pistei.

Muncitorul, care lucra intr-un sant cu o adancime de 3,5 metri, a fost practic inghitit de pamant.

Trei echipaje de militari de la Detaşamentul de pompieri Suceava s-au deplasat la faţa locului cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare şi ambulanţa SMURD „C” de terapie intensivă mobilă. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Pentru extragerea trupului neînsufleţit au fost efectuate operaţiuni complexe, deoarece pământul era instabil şi orice vibraţie ar fi putut duce la surparea malurilor, punând în pericol chiar şi viaţa salvatorilor. Ca o măsură preventivă, toate utilajele grele din zonă au fost oprite pe perioada misiunii.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, cu ajutorul accesoriilor specifice, pompierii militari au asigurat malurile şi au adus corpul neînsufleţit la suprafaţă.

Angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, dar şi cei ai Inspectoratul de Poliţie Suceava au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele care au dus la producerea tragediei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*