Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

Atenţie! De la 1 septembrie programul Serviciului de eliberarea pașapoartelor Suceava se va desfășura după intervalul orar normal

Începând cu data de 1 septembrie 2014 programul de lucru cu publicul la ghişeul Serviciului  Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa  Paşapoartelor Simple  Suceava va reveni la normal, în intervalul orar 08.30 – 16.30 în zilele de luni, marţi, joi şi vineri, iar miercuri între orele 8.30 – 18.30. La punctul mobil din Rădăuţi programul va reveni în ziua de marţi la intervalul orar 09.00 -15.00.

În perioada 4 – 28 august 2014 programul Serviciului  Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa  Paşapoartelor Simple Suceava a fost prelungit datorită solicitărilor numeroase de eliberare a documentelor în această perioadă. În această perioadă, la ghişeul Serviciului  Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa  Paşapoartelor Simple au fost eliberate un număr de 4.329 paşapoarte din care 2.057 paşapoarte simple temporare şi 2.272 paşapoarte simple electronice.
Potrivit prefectului, în  luna august, valorile maxime ale numărului de cereri, preluate zilnic la ghişeului serviciului, s-au încadrat între 287 şi 359.   Tot în această perioadă  au fost eliberate un număr de 167 adeverinţe privind limitarea  exercitării dreptului la libera circulaţie.
Prin punctul de lucru mobil Rădăuţi, în perioada 4-28 august 2014, s-au preluat un număr de 233 cereri de eliberare a paşapoartelor simple electronice şi s-au eliberat un număr de 302 paşapoarte electronice.Cu privire la restabilirea domiciliului în România au fost verificate şi soluţionate un număr de 80 de cereri.Menţionăm că, din 1 ianuarie 2014 până la 28 august 2014 la ghişeul serviciului Serviciului  Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa  Paşapoartelor Simple s-au emis un număr de 20.011 paşapoarte,  din care: 8.745 paşapoarte simple temporare şi 11.266 paşapoarte simple electronice. Din totalul solicitărilor înregistrate de la începutul acestui an, au fost soluţionate un număr de 3.640 cereri de eliberare a paşapoartelor simple electronice preluate prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate.
„Începând de luni 1 septembrie, programul la ghişeul  Serviciului  Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa  Paşapoartelor Simple  Suceava va reveni la normal. Am dorit să venim în sprijinul cetăţenilor cu prelungirea programului de lucru în luna august, pentru a evita aglomeraţia şi pentru a asigura servicii civilizate şi soluţionarea cu operativitate a cererilor. Toate cererile adresate de cetăţeni au fost soluţionate cu încadrarea în prevederile legale privind libera circulaţie a persoanelor”, a declarat Florin Sinescu prefectul judeţului Suceava.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*