Grav accident la Gura Humorului! Trei persoane au fost rănite

28 august 2014

Grav accident de circulaţie, miercuri, la Gura Humorului. Un bărbat de 60 ani, din oraşul Gura Humorului,  în timp ce conducea autoturismul, din parcarea unui depozit de materiale de construcţii, a pătruns pe DN 17, cu intenţia de a efectua manevra de întoarcere spre oraşul Gura Humorului și nu a acordat prioritate de trecere autoutilitarei condusă regulamentar de un bărbat de 39 ani, din oraşul Gura Humorului, care nu a mai putut evita impactul, intrând în coliziune laterală.

În urma evenimentului rutier, un bărbat de 29 ani și o femeie de 27 ani, ambii din comuna Păltinoasa, au fost răniţi grav, iar o femeie de 36 ani, din oraşul Gura Humorului, a fost rănită uşor. Toţi erau pasageri în autoutilitară.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia