Maşini de mii de euro, telefoane şi sume de bani confiscate de poliţişti după o percheziţie la o familie de contrabandişti

27 august 2014

Percheziţie, marţi, la o familie din Vicovu de Sus. Judecătoria Rădăuți a emis un mandat de percheziție domiciliară, în care s-a dispus efectuarea percheziției la domiciliul și anexele proprietatea unei femei din comuna Straja. În baza mandatului, poliţişti din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Suceava, au efectuat o percheziție la imobilului format din mai multe corpuri și în care locuiesc 3 familii, la fața locului fiind identificată o tânără de 25 ani din comuna Straja.

În urma percheziției, polițiștii au identificat 15.990 pachete de țigări cu timbru fiscal emis de Republica Ucraina, în valoare de aproximativ 160.000 lei, ce au fost ridicate în vederea confiscării.

Totodată, au fost indisponibilizate 3 autoturisme înmatriculate în străinătate, în valoare de aproximativ 8.000 de euro, 2 telefoane mobile, o sumă de bani și alte mijloace de probă ce urmează a fi folosite în instrumentarea cauzei.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „contrabandă”, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în comiterea faptei și tragerea lor la răspundere penală.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia