Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

Şofer reţinut după o urmărire ca-n filme. I-a sfidat pe poliţişti!

Un tânăr şofer de 23 de ani din municipiul Rădăuţi a fost reţinut, sâmbătă, de poliţişti după o urmărire ca-n filme. El a fost depistat de poliţişti în Milişăuţi, rulând din direcţia Suceava către Rădăuţi, pe DN2H. Poliţiştii i-au cerut să oprească, dar acesta a refuzat astfel încât conducătorul auto  a fost urmărit de oamenii legii, folosind semnalele acustice şi luminoase.

Şoferul autoturismului a rulat încă aproximativ 200 metri cu autospeciala  poliţiei în spatele său, fără a opri pe partea dreaptă a drumului şi nici nu dădea semne că intenţionează să facă acest lucru, s-a procedat la depăşirea acestuia pentru a-l determina să oprească. În acel moment, șoferul autoturismului a oprit pe acostament, autospeciala de poliţie fiind oprită în fața acestuia.

Poliţiştii deţineau date că şoferul care obişnuieşte să conducă acest autoturism se numeşte A. L. de 23 ani, din municipiul Rădăuţi şi are permisul de conducere reţinut pentru săvârşirea altor infracţiuni la regimul rutier. După ce a fost oprit, s-a constatat că şoferul a mai fost cercetat şi în alte dosare.

În momentul în care poliţiştii au coborât din autospeciala de poliției și s-au apropiat la 2-3 pași de autoturism, şoferul a demarat în trombă pe lângă mașina de poliție şi s-a îndreptat cu viteză spre municipiul Rădăuți. El figurează cu permisul de conducere reţinut, iar acum este cercetat de poliţişti.

El a fost identificat sâmbătă, şi apoi reţinut pentru 24 de ore.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*