Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

Ministrul Sănătăţii la noul spital de la Fălticeni: Încercăm să ne ţinem de termenul de finalizare a lucrării

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a inspectat, joi, lucrările de la noul spital din Fălticeni, care are o capacitate de 250 de paturi. Însoţit de oficialităţi sucevene, ministrul a mers pe şantier şi a dat asigurări că cel târziu în toamna anului viitor va tăia panglica noului spital.

Guvernul a alocat încă de la începutul acestui an cinci milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Spitalul Municipal Fălticeni, iar potrivit ministrului banii necesari finalizării investiţiei vor fi alocaţi până la sfârşitul acestui an.

E a doua vizită pe care o fac aici şi tocmai în urma unor solicitări pe care le-am avut de la Consiliul Judeţean şi Primărie de a aloca fonduri suplimentare, dar am vrut să vedem dacă ceea ce am discutat acum câteva luni, în luna mai, când am fost aici ultima oară s-a şi întâmplat. Văd că progresează lucrurile, constructorii se ţin de cuvânt şi încercăm să ne ţinem de termenul de finalizare a lucrării. Voi discuta şi cu preşedintele CJ Suceava şi cred că mai găsim soluţii pe partea financiară de a nu lăsa lucrurile în repaos aşa cum au fost lăsate mulţi ani”, a spus ministrul.

Potrivit primarului municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, ar mai fi nevoie de aproximativ 15 milioane lei pentru finalizarea lucrărilor. 

Lucrările la structura de rezistenţă pentru clădirea nouă a Spitalului Municipal Fălticeni au început în 1991, iar structura de rezistenţă a fost realizată parţial până în anul 1996, în 2007 fiind făcută reproiectarea.

Finanţarea construcţiei acestui spital a fost reluată la sfârşitul anului 2011, când autorităţile locale au semnat un contract de execuţie a noii clădiri, care urma să fie finalizată în decembrie 2013. Spitalul din Fălticeni deserveşte aproximativ 150.000 de locuitori din municipiu şi 20 de comune din zonă.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*