Vineri 01 Noiembrie 2024, Actualizat acum 305 zile 12:00 am

Premierul a semnat un contract de un milion de lei pentru finalizarea lucrărilor la grădiniţa Dumbrăveni

Premierul Victor Ponta a  fost prezent, joi seară, la Primăria comunei Dumbrăveni unde alături de ministrul  Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Liviu  Dragnea, a   semnt un contract, de un milion de lei, privind finalizarea unei grădiniţe pentru copii şi care ar urma să fie inaugurată pe 14 septembrie.
Reprezentanţii presei nu au avut acces în biroul primarului  liberal al comunei, Ioan Pavăl unde a mai fost prezent şi  Dorinel Umbrărescu , primarul Sucevei, democrat liberalul Ion Lungu, deputatul PSD, Eugen Bejinariu, şi viceprimarul Sucevei, Gavril Varvara.
România are nevoie de copii, peste 30-40 de ani o să fim numai  bătrâni în ţara noastră şi dacă tot vrem să fie cât mai mulţi copii, trebuie să facem să le fie bine. Microbuze pentru multe localităţi, fonduri europene pentru şcoli… Îmi aduc aminte că şi la Botoşani şi Bacău şi în mai multe zone am reuşit să terminăm maternităţile, dacă reuşim în 10-15 ani să aplicăm o strategie de creştere a natalităţii, o să luăm exemplul bun de la DVR, vin să văd când e gata grădiniţia”, a spus Ponta.
Întrebat ce va face Guvernul pentru cele peste 600 de şcoli din judeţul Suceava care au WC-uri în curti, premierul a spus că „prin  investiţii pentru fiecare unitate în parte, anul acesta a fost alocat mai mult de un miliard de lei în şcoli care au fost modernizate. Facem şi noi ce nu s-a făcut 20 de ani, cum am făcut şi drumul ăsta care nu s-a făcut de 30 de ani”.
La rândul său, edilul comunei, Ioan Pavăl s-a arătat  bucuros că grădiniţa va putea fi finalizată şi micuţii din localitate vor putea păşi într-un imobil la standarde europene. Mai mult, el a spus că la Dumbrăveni alianţa USL funcţionează în continuare.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*