Marti 14 Mai 2024, Actualizat acum 134 zile 12:00 am

Culturile de cartofi din judeţ, ameninţate de mană şi putregai

Culturile de cartofi din judeţul Suceava stau sub spectrul ameninţării a două boli periculoase, respectiv putregaiul şi mana. Suprafaţa totală cultivată este de 21.000 de hectare, iar în condiţiile mai aparte din acest an, cu precipitaţii îndelungate, tuberculii s-au dezvoltat în ritm întreţinut, având deja dimensiuni mai mari decât în mod obişnuit.

„Cartofii sunt foarte bine dezvoltaţi. Problema este că, după ploile prelungite căzute, a dat soarele puternic, care a favorizat apariţia manei. Însă, la cei care sunt cunoscuţi drept cultivatori adevăraţi, s-au făcut tratamentele necesare, iar culturile arată foarte bine”, declară Constantin Acostoaie, şeful Serviciului „Inspecţii, implementare politici agricole şi statistică” al Direcţiei Judeţene pentru Agricultură.
Pericolul din câmpurile cu cartofi
Din cauza intervalului prelungit cu umezeală ridicată, fermierii care nu au aplicat la timp tratamentele obligatorii se confruntă cu probleme serioase în ceea ce priveşte atacul putregaiului. Potrivit lui Acostoaie, boala este periculoasă întrucât poate afecta tuberculii în proporţii însemnate. Deoarece mai este nevoie încă de perioadă de maturizare, campania de recoltare va începe înspre sfârşitul lunii. „Lujerii sunt încă verzi, cartofii se dezvoltă în continuare, până la sfârşitul lunii august, începutul lui septembrie, când demarează recoltarea. Însă, importantă este maturizarea din această perioadă”, a explicat Constantin Acostoaie. Deocamdată, nu se poate estima o producţie medie la hectar, însă premisele sunt favorabile unei recolte superioare din punct de vedere cantitativ.
Bolile cartofului îi vor afecta pe micii producători, care, de regulă, îşi asigură sămânţa pentru anul viitor din recolta proprie. Marii cultivatori, societăţi şi asociaţii agricole, nu vor avea de suferit întrucât ei îşi înfiinţează loturi semincere sau se aprovizionează de la producători sau furnizori autorizaţi.

Sursa: ziarulevenimentul.ro


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*