Fotbaliştii Ionuţ Plămadă şi Constantin Arotăriţei sunt cu FC Farul la Predeal

10 august 2014

Foto: liga2.ro

Antrenorul FC Farul, Marian Pană, a cerut întăriri în atac, iar în cantonamentul de la Predeal are sub comandă două nume noi, ambii fotbalişti ofensivi: atacantul Ionuţ Plămadă (25 de ani) şi mijlocaşul Constantin Arotăriţei (20 de ani).

În sezonul trecut, cei doi au jucat la Rapid CFR Suceava, Plămadă, sub formă de împrumut de la FC Botoşani.

Totul este OK la Predeal. Folosim în pregătire terenul de fotbal din staţiune, pe care nu vom putea intra doar dacă va ploua foarte tare. Delegaţia noastră este cazată la o vilă, în drum spre Cioplea. În cadrul stagiului, se va pune accent pe pregătirea fizică, iar în ultima zi de cantonament, vineri, 15 august, s-a discutat pentru un amical cu Săgeata Năvodari. Nu am vorbit şi despre jocul de verificare cu echipa năvodăreană după ce ambele formaţii se întorc de la munte, al treilea din perioada de pregătire dintre Farul şi Săgeata. După mine, nu ar fi benefic, dar antrenorul Marian Pană va decide“, a declarat, potrivit ziuaconstanţa.ro,  preşedintele FC Farul, Auraş Braşoveanu.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia