Duminică 19 Mai 2024, Actualizat acum 139 zile 12:00 am

Povestea Vindecătorului de la Şerbăuţi

Medicul Florin Haidamac, sau Vindecătorul, aşa cum i se mai spune, este poate cel mai îndrăgit medic de familie din judeţul Suceava * nu i-a şpagă de la pacienţi, adună haine pentru săraci, se implică în campanii umanitare pentru copii bolnavi şi le ajută pe femei să nască atunci când le apucă chinurile facerii prin grajduri * nu refuză niciun pacient, nici măcar pe cei care vin la consultaţii plini de purici

Florin Haidamac este medic de familie la Şerbăuţi. Adică la ţară. Nu şi-a imaginat vreodată că va ajunge să practice medicina în locul unde s-a născut veşnicia. Avea alte planuri. Vroia să devină chirurg.

„Îmi propusesem să stau la Șerbăuţi doar un an. Vroiam să fac practică, să intru în mod direct în contact cu pacientul. Să văd dacă am curajul să pun un diagnostic şi să văd dacă am curajul să-mi pun parafa”, ne-a spus medicul.

După primul an de practică a urmat al doilea, apoi al treilea şi tot aşa. Acum, după aproape 14 ani, Florin Haidamac este medic de familie tot la Şerbăuţi. Dar nu orice fel de medic, ci unul îndrăgit de pacienţi. „Domnul doctor este foarte bun. L-a tratat pe bărbatul meu de inimă”, ne-a spus Ana Olar, în timp ce aştepta în sala de consultaţii.
Oamenii au numai vorbe frumoase despre medicul Haidamac pentru că s-a implicat în viaţa comunităţii. Nu a stat deoparte şi nu a fost indiferent. Pe medicul de familie îl impresionează cel mai tare cazurile în care pacienţii sunt copii sau bătrâni abandonaţi de familii. „Nici nu vă puteţi imagina cât de uşor este să fii abandonat. I se poate întâmpla oricui”, ne-a spus medicul de familie.

Tocmai pentru că le înţelege suferinţa oamenilor abandonaţi, nu s-a supărat când un bătrân de 90 de ani a ajuns la consultaţie plin de purici. „L-a adus un vecin de-al său. Când şi-a dat jos bluza, nu exagerez, cred că 15 purici au sărit de pe el şi s-au împrăştiat prin cabinet”, a rememorat Florin Haidamac un episod nu foarte plăcut al experienţelor sale.

Asta nu este singura păţanie a celui care s-a intitulat pe blogul său personal „Vindecătorul”. Viaţa unui medic de la ţară, dar nu a oricărui medic, ci a unuia dedicat, este extrem de palpitantă. Seamănă cu a unui medic urgentist, cu a unui psiholog, cu a unui psihiatru şi, de ce nu?, cu cea a unui voluntar.

„Vindecătorul” a trăit şi situaţii extreme: a avut un pacient pe care l-a surprins punând la uscat şobolani. „Probabil i-a prins cu o zi înainte. Pur şi simplu îi punea la uscat. Omul avea probleme de sănătate. A primit ajutor şi acum este mai bine”, ne-a explicat Florin Haidamac. Tot el a povestit cum a fost nevoit să asiste o mamă pe care a apucat-o durerile facerii în grajd, unde şi-a născut şi pruncul.
Acum „Vindecătorul” de la Șerbăuţi coordonează o campanie de strângere de fonduri pentru o pacientă de numai doi ani, Rebeca. Micuţa s-a născut cu o malformaţie la inimă şi ar avea nevoie de 10.000 de euro pentru operaţia care i-ar salva viaţa.

Atunci când simte că trebuie să evadeze din cotidian, Florin Haidamac fie alege să se antreneze într-o sală de box, pentru că este pasionat de acest sport, fie scrie. El este autorul a trei cărţi — „Adnana”, „Dispensarul SF” şi „Jack Vindecătorul”.

„Scrisul este o chestie foarte ciudată. Este o treabă care erupe, pe care nu o poţi păcăli. Scrisul este o modalitate de evadare. Atunci când acumulezi frustrări, vrei să schimbi anumite lucruri şi dacă nu poţi, trebuie să defulezi”, a spus Florin Haidamac.

„Vindecătorul” de la Şerbăuţi a reuşit să producă schimbări în bine şi în viaţa reală. Nu i-a şpagă, tratează cu egalitate fiecare pacient şi este primul medic de familie pe care nu l-am auzit să critice sistemul în care s-a format.

Sursa: ziarulevenimentul.ro


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*