Vineri 17 Mai 2024, Actualizat acum 137 zile 12:00 am

Băişanu: Sunt câţiva băieţi deştepţi care îşi formează partide-satelit cu care joacă o singură piesă în viaţa lor şi apoi mor. E ca la insecte

Liderul PNL Suceava, Alexandru Băişanu, susţine că PLR  este o formaţiune politică creată în biroul preşedintelui executiv al PSD, Liviu Dragnea. El  a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că atât PLR, cât şi PSD sunt partide satelit fără viitor. Potrivit acestuia, toţi cei care au plecat din PNL  vor în PSD.

Sunt câţiva băieţi deştepţi care îşi formează partide-satelit cu care joacă o singură piesă în viaţa lor şi apoi mor. E ca la insecte. Partidul domnului Tăriceanu e făcut în biroul domnului Dragnea. Acest partid e făcut de Dragnea şi PSD cu interesul de a rupe o parte mică din dreapta. Sunt pierderi minore. Decât să joace la şapte capete, mai bine că au plecat”, a declarat Băişanu.

Vă reamintim că deputatul PNL de Suceava Constantin Galan şi-a dat demisia din PNL şi s-a înscris în PLR, unde a devenit preşedinte al organizaţiei judeţene Suceava şi membru în Consiliul Naţional al acestui partid. Galan a luat această decizie şi din cauza nemulţumirilor dintre el şi preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*