Deoarece în luna august se înregistrează cele mai multe solicitări din partea cetăţenilor pentru primirea cererilor de eliberare a paşapoartelor simple electronice şi temporare şi eliberarea acestor documente, pentru evitarea aglomeraţiei, asigurarea unor servicii civilizate şi soluţionarea cu operativitate a cererilor s-a modificat programul de lucru cu publicul. Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Suceava, pentru preluare imagini şi documente la sediul serviciului programul zilnic este între orele 08.00 – 19.00, iar la punctul de lucru mobil Rădăuţi este marţi între orele 08.00-16.00
De asemenea, programul de eliberări paşapoarte la sediul serviciului a rămas neschimbat, luni, marţi, joi, vineri: 08.30-16.30, iar miercuri: 08.30 – 18.30.
Faţă de celelalte luni ale anului, numărul solicitărilor se dublează, în prima jumătate a lunii august fiind preferate paşapoartele simple electronice, iar în partea a doua a lunii, paşapoartele simple temporare. In aceasta perioada se procesează intre 250 si 280 de cereri/zi.
În plus, solicitanţii se pot programa on-line, de pe site-ul Prefecturii Suceava folosind următorul link: http://www.prefecturasuceava.ro/inf_pasapoarte/prog.php.
La sediul serviciului, în fiecare dimineaţă, pentru ziua în curs, se distribuie bonuri cu numere de ordine şi intervalul orar când trebuie sa revină cu documentele si chitanţele achitate pe numele titularului de paşaport.
Valabilitatea paşaportului electronic este de 5 ani, iar pentru minori cu vârsta sub 12 ani – 3 ani. Termenul de eliberare este de 14 zile calendaristice, taxele fiind 292 lei pentru documentele cu valabilitate 5 ani, 266 lei pentru cele cu valabilitate 3 ani.
Valabilitatea paşaportului simplu temporar este de 12 luni, termenul de eliberare fiind între 2 ore şi 3 zile lucrătoare, taxele însumând 222 lei.
Taxele se achită la orice agenţie CEC din judeţ, iar cea de trezorerie la sediul serviciului de luni pană joi in intervalul orar 08.00-16.00, vineri 08.00-14.00 sau la ghişeele de trezorerie din judeţ, se arată în comunicatul de presă
Ca element de noutate, se poate solicita primirea paşaportului simplu electronic la adresa de domiciliu sau reşedinţă (flotant), înscrisă în actul de identitate, în baza unei cereri scrise completată la ghişeul serviciului, la data depunerii documentaţiei. Este obligatorie comunicarea numărului de telefon la care poate fi contactat titularul/unul dintre părinţi/persoana împuternicită să primească paşaportul.
De asemenea, cererile se pot depune la orice serviciu de paşapoarte din ţară, indiferent de locul de domiciliu sau reşedinţă al solicitantului.