Duminică, Poliţia oraşului Gura Humorului, a fost sesizată prin SNUAU 112, de o femeie de 33 ani din comuna Stulpicani, despre faptul că a fost victima unei tâlhării, comisă pe o stradă oraşul Gura Humorului. Cu ocazia verificărilor, s-a stabilit că femeia s-a întâlnit în cursul serii cu Vasile S., de 40 ani din comuna Stulpicani, pe care îl cunoaşte de mai mult timp şi cu acesta a frecventat un restaurant din oraşul Gura Humorului, după care cea în cauză plecat pentru a lua o maşină de ocazie, pentru a se deplasa în comuna Bosanci, unde locuieşte în prezent. Pe traseu, la intersecţia Bulevardului Bucovina cu str. 1 Mai, reclamanta a fost ajunsă din urmă de Vasile S., care prin violenţă a încercat să o determine să-l însoţească la domiciliul său, iar în urma refuzului, a agresat-o şi i-a smuls poşeta în care avea suma de 740 lei, cartea de identitate şi mai multe cosmetice.
Victima prezenta mai multe leziuni la nivelul palmelor și antebrațelor.
Luni, urmare a probatoriului administrat în cauză, s-a dispus prin ordonanţă continuarea urmăririi penale faţă de suspectul Vasile S. pentru săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie calificată”, faţă de acesta luându-se măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, fiind încarcerat în Arestul I.P.J. Suceava.