Marti 21 Mai 2024, Actualizat acum 141 zile 12:00 am

Tranzacții între medici la Cârlibaba: patru euro pacientul

Cabinetul fostului medic de familie din Cârlibaba, Mircea Gordan, în vârstă de 74 de ani, care şi-a pierdut viaţa în luna martie, în urma unui accident rutier, şi-a găsit cumpărător, la circa trei luni de când a fost scos la vânzare pe internet de urmaşii doctorului. Praxisul a fost vândut contra unei sume de câteva mii de euro unei doctoriţe de 30 de ani, din Focşani, care se va muta în localitatea de munte împreună cu familia – soţul şi o fiică minoră.

Ştefan Gordan, fiul fostului medic de familie din Cârlibaba, a acceptat ieri să ne spună pentru ce sumă a înstrăinat afacerea tatălui său. El ne-a declarat că a primit de la doctoriţa Daniela Olteanu, cea care a cumpărat praxisul de la Cârlibaba, suma de 4.800 de euro. Ştefan Gordan a explicat că în afacerea legată de cabinetul în care a profesat tatăl său miza au reprezentat-o bolnavii înscriși pe liste, clientela fiind cea care a stabilit în ultimă fază preţul de achiziţie. Şi asta, deoarece spaţiul în care îşi desfăşura activitatea Mircea Gordan nu îi aparţinea, fiind al primăriei din Cârlibaba. Ştefan Gordan a negociat „valoarea” celor 1.400 de pacienţi, dintre care 1.200 asiguraţi, la suma de 4.800 de euro, respectiv câte 4 euro pe cap de asigurat. În această sumă a fost inclusă şi aparatura aflată în dotarea cabinetului.

 

Pacienţii, liberi să hotărască dacă rămân sau nu la medicul care „i-a cumpărat”

Fiul fostului medic de familie din Cârlibaba a mărturisit că a încheiat tranzacţia la începutul acestei luni, iar noul medic se va putea instala în cabinet imediat ce va primi şi avizul autorităților sanitare.

Mircea Gordan i-a tratat pe sătenii din Cârlibaba din anul 1966, însă de la decesul său, la începutul lunii martie, oamenii au fost obligați să-şi caute de sănătate la 16 kilometri distanţă de casă, la medicul de familie din Ciocăneşti, care se află cel mai aproape de comunitatea lor. Cabinetul din Cârlibaba şi-a ţinut uşile închise pentru pacienţi luni de zile deoarece decizia rudelor de a înstrăina praxisul blocase orice tentativă a autorităților de a organiza un concurs pentru ocuparea postului rămas vacant. Acum, că fost găsit cumpărător, iar afacerea a fost perfectată, sătenii se pot trata din nou în sat, dar numai dacă vor accepta să fie pacienţii doctoriţei Daniela Olteanu, la care au fost mutaţi fără ştirea lor. Şi astea, întrucât potrivit legii noul proprietar are obligaţia să anunţe bolnavii cu privire la preluarea cabinetului, aceştia din urmă fiind liberi să hotărască dacă vor rămâne sau nu la medicul care „i-a cumpărat”.

 

Cine este noul medic de familie din Cârlibaba

Pentru dr. Daniela Olteanu, afacerea s-ar putea dovedi în final destul de profitabilă, deoarece deconturile Casei de Asigurări de Sănătate nu sunt deloc de neglijat, după cum reiese dintr-o informare transmisă de purtătorul de cuvânt al instituţiei, Anda Sălăgean. Potrivit datelor prezentate de responsabilul de relaţiile cu presa, un medic de familie primeşte, pe an, ca plată ,,per capita” pentru un asigurat înscris pe listă, suma brută de 39,2 lei (pentru categoria copii 0-3 ani şi categoria peste 60 ani), 25,2 lei (pentru categoria 4-59 ani) şi 41,16 lei (pentru copii 0-3 ani în plasament şi adulţi peste 60 ani, instituţionalizaţi). La aceste sume se adaugă plata pe serviciu medical, în funcţie de numărul serviciilor efectuate şi validate, în valoare de 10 lei/serviciu medical, ceea ce înseamnă că nu va trece mult până când viitorul medic îşi va amortiza investiţia.

Anul trecut, în judeţ au fost înregistrate șase cazuri de preluare de praxis, din care cinci prin vânzare și unul prin aport la capitalul social.

Dr. Daniela Olteanu, noul medic de familie din Cârlibaba, a terminat facultatea de medicină din Tg. Mureş în 2009 şi a devenit medic specialist de medicină de familie în acest an. Ea va locui împreună cu familia în dispensarul din Cârlibaba, în acelaşi spaţiu pe care l-a ocupat şi predecesorul ei. Dr. Daniela Olteanu se declară încântată de zona în care va trăi de-acum încolo şi spune că de-abia așteaptă să înceapă munca.

Sursa: Monitorul de Suceava


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*