Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Patronul Soconi, Nelu Opincaru, urmărit penal pentru înşelăciune şi evaziune fiscală

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus începerea urmăririi penale faţă de Nelu Opincaru, administrator al SC Soconi Group SRL Suceava, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi evaziune fiscală. Potrivit documentelor rezultate din verificările procurorilor suceveni, Nelu Opincaru s-ar face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune pentru că, în baza unui contract de vânzare – cumpărare, firma Build Company Prefabricate SRL Iaşi a livrat către SC Soconi Group SRL, începând cu luna mai a anului 2012, mai multe prefabricate în valoare totală de 312,6 mii lei, scrie Obiectiv de Suceava.  In schimbul acestor materiale, firma ieşeană a primit de la Soconi Group un bilet la ordin, semnat de Nelu Opincaru, scadent la 15 august 2012, care a fost refuzat la plată pentru lipsă totală de disponibil. Firma Soconi Group şi patronul Nelu Opincaru mai sunt cercetate penal într-un alt dosar de evaziune fiscală, de această dată, după ce Compania Naţională de Investiţii SA Bucureşti a cerut deschiderea unui proces penal împotriva SC Soconi Group SRL Suceava, privind nerespectarea termenilor contractului de reconstrucţie a podului care trebuia să facă legătura între localităţile Liteni şi Roşcani peste albia râului Suceava. In acest al doilea caz de urmărire penală, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava aşteaptă o evaluare ce ar urma să vină din partea Direcţiei Regionale Antifraudă, ce va stabili care este componenta de evaziune fiscală săvârşită de Soconi Group SRL Suceava.

Soconi Group, spaima investiţiilor publice din judeţ

Societatea Soconi Group SRL Suceava este incriminată de mai multe administraţii publice din judeţ pentru faptul că a început lucrări la felurite investiţii contractate pe care nu le-au dus la sfârşit, chiar dacă a primit bani şi în avans pentru efectuarea acestor lucrări. Până la clarificarea, din punct de vedere legal, al tuturor aspectelor prezentate anterior, la care se vor adăuga reproşuri cu conotaţii penale din partea mai multor beneficiari ai lucrărilor făcute sau nefăcute de SC Soconi Group SRL, trebuie reamintit faptul că Nelu Opincaru şi-a transferat toată averea pe o firmă nouă ce aparţine fiului său, Alin Opincaru, cu numele Soconi Grand Construct. In acest fel, familia de constructori beneficiari de bani de la buget aşteaptă ca statul român sau unităţile administrativ – teritoriale unde a prestat servicii de construcţie a feluritelor obiective licitate defuncta Soconi Group SRL, să fie la fel de îngăduitori şi cu Soconi Grand Construct, la care principal asociat este Alin Opincaru, precum a fost şi cu Nelu, părintele firmei afacerii Soconi.

Insolvenţa Soconi, 2,5 milioane de euro

In luna iunie a acestui an, Secţia Civilă a Tribunalului Suceava a decis deschiderea procedurii falimentului la SC Soconi Group SRL Suceava. Luna trecută, Tribunalul Suceava a dispus declanşarea procedurii de faliment pentru firma Soconi Group SRL, aparţinând afaceristului sucevean Nelu Opincaru. Acesta ceruse în nume propriu, ca administrator al SC Soconi Group SRL Suceava, în luna ianuarie a anului trecut, deschiderea procedurii insolvenţei la firma sa, argumentând că treaba nu mai merge, din cauza crizei economice, a raporturilor tot mai tensionate cu creditorii, a lipsei de comenzi etc. A făcut şi un calcul la acea vreme arătând judecătorului sindic căruia i-a cerut acceptarea insolvenţei că datorează 58 de miliarde de lei vechi pe care nu are de unde să îi plătească. Numai că Nelu Opincaru a omis să arate că numai cu o lună înainte, în decembrie 2012, vânduse toate activele importante ale firmei, la preţuri de nimic, către Soconi Grand Group, o societate nou înfiinţată pe numele fiului său. La un an şi jumătate de la solicitarea de deschidere a insolvenţei şi după ce în tabelul creditorilor s-au înscris creditori ale căror pretenţii au dublat estimările făcute de fostul administrator, atingând peste 110 miliarde de lei vechi (11 milioane de lei – cam 2,5 milioane de euro, n.r.), instanţa a tras concluzia că nu mai poate fi vorba de pus în practică a niciunui plan de reorganizare judiciară, dispunând trecerea firmei Soconi Group în faliment. Ce se va mai putea valorifica şi la ce preţ, din activele societăţii pentru a acoperi măcar în parte datoriile către bănci, parteneri de afaceri, bugetul consolidat al statului, este greu de apreciat. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 7 octombrie 2014.

Cum a fost înstrăinată averea Soconi Group de către Nelu Opincaru, înainte de a cere insolvenţa firmei

Nelu Opincaru, în calitate de asociat unic şi administrator al firmei de construcţii sucevene Soconi Group a vândut un număr de 24 autotomobile şi utilaje la un preţ derizoriu de 23.386 lei, (mai puţin de 1.000 de lei per utilaj sau automobil, n.r.), conform contractului de vânzare –cumpărare nr. 199 din 15.10.2012, înregistrat la un notar public local. Cumpărătorul a fost nimeni altul decât SC Soconi Grand Construct SRL, firmă înfiinţată în 2010, cu acelaşi obiect de activitate – lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, avându-l ca patron pe fiul lui Nelu Opincaru, Alin. După ce a vândut tot ce a putut vinde către firmele rudelor sale, Nelu Opincaru, patronul SC Soconi Group SRL, a cerut în nume propriu deschiderea procedurii insolvenţei la această firmă. Pornind de la o datorie anunţată de 5,8 milioane de lei, în tabelul creditorilor au trebuit să fie înscrise, de la o lună la alta, debite suplimentare cuare depăşesc acum 11 milioane de lei.
Suma cea mai mare este datorată în principal către BRD – 4,32 milioane de lei. Intre cei aproape 100 de creditori înscrişi la masa credală, pe lângă societăţi comerciale şi bănci se regăsesc şi unităţi administrative – teritoriale, precum Hânţeşti, Sadova, Dorna Candrenilor dar şi unităţi şcolare precum Colegiul Naţional “Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi sau Liceul Tehnologic din Cajvana.

Alte urmăriri penale “in-rem” împotriva firmei Soconi Group SRL

In luna mai a acestui an, împotriva firmei Soconi Group SRL procurorii au dispus începerea urmăririi penale in-rem (asupra faptei săvârşite), în urma plângerilor depuse de primarul comunei Hânţeşti, Daniel Olariu, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi la Serviciul Teritorial Suceava al DNA. Cele două plângeri au fost preluate de către ofiţerii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din IPJ Suceava, au fost conexate iar cercetarea penală urmează a stabili în ce măsură Nelu Opincaru, patronul Soconi Group SRL, este responsabil de infracţiunile indicate în plângerile depuse la sfârşitul anului trecut de primarul comunei Hânţeşti.
In luna februarie a acestui an, primarul Daniel Olariu de la Hânţeşti a depus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava o plângere penală împotriva patronului firmei Soconi Group SRL Nelu Opincaru, a fostului primar Filaret Galan şi a dirigintelui de şantier Vasile Lungu pentru că, pe baza unor falsuri şi uzuri de fals au prejudiciat bugetul primăriei cu 6,66 miliarde de lei vechi. O plângere având acelaşi conţinut, a ajuns şi la Serviciul Teritorial Suceava al DNA de la acelaşi expeditor. In urmă cu şase ani, s-a aprobat pentru comună un proiect de construire a unei reţele de alimentare cu apă în comună, care să deservească o populaţie de 2.380 de persoane, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat. Conform devizului, lucrările urmau să coste în total 16 miliarde de lei vechi. Licitaţia a fost adjudecată de firma lui Opincaru, Soconi Group care s-a angajat să termine lucrările în 2009. Acest lucru nu s-a întâmplat, dar patronul a reuşit să îl determine pe primarul de la acea vreme – Filaret Galan să accepte decontarea unui volum de lucrări cu mult mai mare decât cel realizat Conform calculelor făcute de noua conducere a primăriei din localitate, lucrările au fost realizate doar în proporţie de 28% în vreme ce decontarea s-a făcut pentru un volum total de 78% lucrări executate. Nici cu miliarde încasate în plus, Soconi nu dus lucrarea la bun sfârşit iar pe şantierul acesteia a început să crească vegetaţie care obturează total lucările iniţiate acum şase ani.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Controversat om de afaceri din Suceava, condamnat de Curtea de Apel. Vezi ce a făcut! | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*