Joi 02 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Controversatul om de afaceri Dumitru Morhan, la tratament în Ucraina

Controversatul om de afceri Dumitru Morhan,  fost preşedinte al Uniunii Democrate a Ucrainenilor, condamnat definitiv la jumătatea lunii trecute, la  2 ani de închisoare pentru înşelăciune de ICCJ , se află la tratament medical în Ucraina. Declaraţia aparţine avocatului acestuia, Gheorghe Vizitiu, care  a spus, însă,  că nu cunoaşte cu exactitate locul unde se află  dincolo de frontieră. Morhan a plecat imediat după ce a aflat de decizia instanţei supreme.

Invocând probleme de sănătate, suceveanul s-a pus la adăpost în Ucraina lăsând în seama apărătorilor săi să îi rezolve problemele cu justiţia.

Se pare, însă, că el a aplicat aceeaşi reţetă ca şi preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, care a plecat în SUA, invocând motive de sănătate.

Imediat ce a fost pus în aplicare mandatul  de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele său de biroul executări penale a Tribunalului Suceava, el a plecat în Ucraina astfel încât  poliţiştii de la IPJ Ilfov, pe raza căruia suceveeanul şi-a făcut domiciliul,  nu au mai apucat să-l ridice.

Între timp, la Judecătoria Botoşani, a fost înregistrată o acţiune vizând aplicarea Noului Cod Penal , pe 25 iunie. A avut loc un termen, pe 15 iulie a.c, iar următorul pe 30 septembrie întrucât a apărut vacanţa judecătorească.

Cum nu există un acord de extrădare între România şi Ucraina, e greu de zis că  autorităţile ucrainene îl vor preda pe Dumitru Morhan. Însă, se pare că avocaţii au cerut contopirea pedepsei acestuia cu dosarul pentru care a stat deja în spatele gratiilor şi pentru care a fost condamnat la 3 ani de închisoare, astfel încât, potrivit Noului Cod de Procedură Penală, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de acelaşi gen pedepsele se contopesc, iar pedeapsa rămâne cea data în primul dosar chiar şi redusă la două treimi.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*