Miercuri 15 Mai 2024, Actualizat acum 135 zile 12:00 am

30% din judeţ este afectat de alunecări de teren. Vezi cele mai afectate zone!

Alunecările de teren afectează 30% din judeţ. Potrivit unei informări a Consiliului  Judeţean Suceava, este vorba de alunecări  de teren active sau relativ stabilizate din suprafeţele versanţilor de podiş, precum şi întinderi apreciabile din zonele montane. Până în prezent, specialiştii au inventariat 60 de localităţi, zone şi puncte cu deplasări ale solului care constituie risc pentru populaţie şi infrastructură.

Printre cele mai importante este versantul drept al râului Suceava, dispus între pâraiele Şcheia şi Cetate, care reprezintă cel mai activ areal cu alunecări de teren de pe teritoriul municipiului reşedinţă.

În ultimii 8 ani s-a reactivat şi extins alunecarea de pe versantul stâng al râului Suceava, între Mănăstirea Teodoreni şi Staţia de energie electrică din cartierul Burdujeni.

De asemenea, cu grad ridicat de gravitate sunt alunecările de teren din zonele Fălticeni, Brodina, Straja, Frasin şi Suceviţa.

Autorităţile  judeţene şi locale susţin însă că  se poate interveni după ce vor fi alocate fonduri financiare  pentru efectuarea lucrărilor de drenare a apei şi de stabilizare a versanţilor, iar ajutorul primit de la nivel judeţean este limitat.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*