Sâmbătă 28 Septembrie 2024, Actualizat acum 271 zile 12:00 am

Acţiune de amploare a poliţiştilor! Filtre instalate la ieşirile din municipiul Suceava

Acţiune de amploare a poliţiştilor în perioada 16- 19 iulie. La nivelul judeţului Suceava şi pe raza de competenţă a Serviciului Poliţie Transporturi Suceava, se desfăşoară acţiuni în sistem integrat fiind folosite efective sporite din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, poliţie transporturi, operaţiuni speciale, crimă organizată, acţiuni speciale, precum şi din cadrul structurii arme, explozivi, substanţe periculoase.

Având în vedere amploarea acţiunilor şi specificul judeţului vor fi delegaţi încă 8 poliţişti cu 4 autospeciale din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud.

În prima zi a acţiunii (16 iulie 2014), la nivelul judeţului au acţionat 276 de poliţişti, fiind desfăşurate 28 de acţiuni punctuale. Au fost constatate 15 infracţiuni, din care 4 de natură judiciară, 7 economice, 3 la regimul circulaţiei rutier şi 1 la regimul armelor şi muniţiilor.

În urma acţiunilor desfăşurate, 23 de persoane sunt cercetate penal de către poliţişti pentru săvârşirea de infracţiuni.

Au fost organizate 20 de filtre rutiere, fiind reţinute 9 permise de conducere  şi 6 certificate de înmatriculare. A fost confiscată o armă neletală şi 24 bucăţi muniţie.

Au fost aplicate 375 de sancţiuni contravenţionale, din care 34 la Legea 61/1991 modificată, 23 la Legea 12/1990 republicată (privind actele de comerţ) , 286 la regimul rutier (OUG 195/2002 ) şi 32 la alte acte normative. Valoarea totală a sancţiunilor este de 151442 lei. De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare totală de 16.435 lei.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*