Trei minori din comuna suceveană Todireşti au cerut ajutorul poliţiştilor din Dărmăneşti după ce, luni după-amiază, au fost prădaţi de telefoanele mobile.
Cei trei minori, de 14, 15 şi 16 ani s-au deplasat cu bicicletele la râul Suceava, lângă podul de fier pe raza comunei Dărmănești şi au pus telefoanele mobile într-un rucsac pe care l-au lăsat pe mal, iar când au revenit din apă, au constat faptul că rucsacul avea buzunarul deschis, iar telefoanele mobile nu se mai aflau acolo.
„Cercetările sunt continuate de Postul de poliţie Dărmăneşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia