Duminică 12 Mai 2024, Actualizat acum 132 zile 12:00 am

Pompieri voluntari suceveni se întrec la Vaslui, la faza interjudeţeană a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă

În perioada 9 – 11 iulie,  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Primăriei Municipiului Vaslui organizează faza interjudeţeană a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă şi ale Serviciilor Private pentru Situaţii de Urgenţă, în incinta stadionului municipal Vaslui.

Obiectivele principale ale acestor concursuri sunt: perfecţionarea aptitudinilor şi deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, evaluarea nivelului de pregătire a capacităţii de intervenţie a serviciilor voluntare şi private, popularizarea, în rândul cetăţenilor, a unor aspecte din activitatea desfăşurată de aceste servicii şi dezvoltarea şi îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare între serviciile voluntare şi private.

Echipajele participante la categoria Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă:

  • SVSU Darabani, judeţul  Botoşani;
  • SVSU Cârlibaba, judeţul  Suceava;
  • SVSU Lespezi, judeţul  Iaşi;
  • SVSU Târgu Ocna, judeţul Bacău;
  • SVSU Târgu Neamţ, judeţul Neamţ;
  • SVSU Mărăşeşti, judeţul Vrancea;
  • SVSU Puieşti, judeţul  Vaslui;

Echipajele participante la categoria Serviciilor Private pentru Situaţii de Urgenţă :

  • SC Modern Calor SA – judeţul  Botoşani;
  • SC Forestbrod Brodina – judeţul Suceava;
  • SC Dalkia Termo SA – judeţul Iaşi;
  • SC Chimcomplex SA Oneşti – judeţul  Bacău
  • SC Gaproco Chemicals Săvineşti – judeţul Neamţ;
  • SC  Rulmenţi Bârlad – judeţul Vaslui;

Competiţia va fi arbitrată de o comisie alcătuită din şase membri, astfel: un arbitru  principal ( jud. Ialomiţa) , doi arbitri  cronometrori ( Galaţi şi Tulcea) şi trei arbitri  penalizatori ( Brăila, Constanţa şi Călăraşi)

Programul compeţiţiei este următorul:

Ziua I  – Sosirea loturilor participante – ora 15.00

– Şedinţa tehnică şi rezolvarea problemelor administrative, orele 16.00 – 19.30 în cadrul căreia se vor  întreprinde următoarele activităţi organizatorice: prezentarea nominală a componenţei juriului, validarea loturilor, tragerea la sorţi privind ordinea de intrare în competiţie a loturilor, valabilă pentru toate probele de concurs,  precizări privind programul concursurilor, verificarea şi omologarea, prin marcare, de către brigada de arbitri, a accesoriilor şi materialelor folosite de participanţi la probe.

Ziua a II Festivitatea de deschidere a concursului  orele 08.30 – 09.00

Desfăşurarea probelor de concurs „Ştafeta 4x100m” şi „Pista de îndemânare şi viteză” –orele 09.00 – 14.00

Ziua a III-a Desfăşurarea probei de concurs „Dispozitivul de intervenţie” –08.00 – 12.30

Festivitatea de premiere a loturilor participante”


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*