Miercuri 15 Mai 2024, Actualizat acum 135 zile 12:00 am

Liderul tinerilor social democraţi din Suceava a participat la întălnirea naţională a Organizației Young European Socialist – YES Romania

Președintele Organizației Județene de Tineret PSD, Solcan Alexandru, a participat în perioada 4-5 iulie la Costinești, la întâlnirea națională a Organizației Young European Socialist – YES Romania.

La această acţiune au participat toți reprezentanții din rețeaua națională de comunicare online YES România în vederea constituirii în fiecare judeţ a acestei formaţiuni. Senatorul PSD şi Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici precum și Președintele Tineretului Social Democrat, Mihai Sturzu s-au numărat printre invitați la acțiunea Organizației YES.

Domnul Teodorovici, a vorbit despre importanța mediului online pentru diseminarea informațiilor privind absorbția fondurilor europene. Acesta a mai subliniat că toate acţiunile întreprinse de Guvernul României vizează, direct sau indirect, tinerii şi că Ministerul Fondurilor Europene, pe care îl coordonează, a lansat un proiect prin care vor fi acordate subvenţii pentru angajarea tinerilor absolvenţi.

“Totodată, acest proiect vine în sprijinul tinerilor deoarece îşi vor putea găsi mai repede un loc de muncă şi vor putea contribui la dezvoltarea ţării noastre. Am reușit să stabilim un reprezentant YES pentru județul Suceava și în urma discuțiilor la întâlnirea națională o să propunem doi reprezentanți care să mențină o comunicare directă cu Ministerul Fondurilor Europene pentru a putea răspândi informațiile de la nivel central.” a declarat Preşedintele TSD Suceava, Solcan Alexandru.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*