În perioada 10-12 iulie 2014, Ansamblul Studențesc ARCANUL USV al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava va fi prezent la Timișoara, la sărbătoarea internațională a folclorului, Festivalul Inimilor, ediția a XXV-a, în cadrul căreia vor evolua unele dintre cele mai cunoscute ansambluri folclorice din țară și străinătate. Astfel, pe scena Teatrului de Vară din Parcul Rozelor, vor urca invitați din 13 țări:
– Bosnia-Herțegovina – Ansamblul Gkud „Alat-Aswisslion” din Trebinje;
– Bulgaria – Ansamblul „Harmonya” al Universităţii „Angel Kanchev” din Ruse;
– Georgia – Ansamblul folcloric „University 2” al Universităţii de Stat „Ivane Javakhishvili” din Tbilisi;
– India – Ansamblul „Panghat Performing Arts Group” din Ahmedabad;
– Mexic – Ansamblul „Alianza” Anahuaca;
– Macedonia – Ansamblul „Mirche Acev” din Skopje;
– Moldova – Ansamblurile „Lozioara” şi „Cavalerii Armoniei” din Boşcana (Criuleni);
– Serbia – Ansamblul din Maidanpek;
– SUA – Ansamblul „Clog America” din South Jordan, Utah;
– Taiwan – Ansamblul „Aboriginal Dance Culture & Arts Group” din Taiping, districtul Taichung;
– Turcia – Ansamblul „Hasad” din Zonguldak;
– Ucraina – Ansamblul „Vecelka” din Liov;
– Ungaria – Ansamblul „Szeged Tancegyuttes” din Szeged.
La acestea, li se vor adăuga: Ansamblul „Zarandul” din Arad, Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania” din Baia Mare, Ansamblul Folcloric Profesionist „Maria Tănase” din Craiova, Ansamblul Folcloric Profesionist „Drăgan Munteanu” din Deva, Ansamblul „Bihorul” din Oradea, Ansamblurile „Bârzava” și „Semenicul” din Reșița, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” din Sibiu, Ansamblul Studențesc „Arcanul USV” al Universității „Stefan cel Mare” din Suceava și Ansamblul Artistic Profesionist „Mureșul” din Tg. Mureș. Timișoara va fi reprezentată de formațiile „Banater Rosmarein” (germani), „Mladost” (sârbi), „Eszterlanc” și „Csurdongolo” (maghiari), precum și de ansamblurile timişorene „Banatul”, „Timișul” şi „Doina Timișului” al Casei de Cultură a Studenților din Timișoara.
Încă din anul 1990, în luna iulie Parcul Rozelor din Timișoara găzduiește unul dintre cele mai mari evenimente mondiale de folclor, cunoscut sub numele de Festivalul Inimilor – tradiție a timișorenilor inițiată pentru a aduce un omagiu celor care s-au jertfit pentru țară în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Festivalul Inimilor este organizat de Primăria, Consiliul Local și Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, fiind primul eveniment românesc înscris în calendarul CIOFF (Comitetul Internațional de Organizare a Festivalurilor Folclorice).
Prezența la Timișoara a Ansamblului ARCANUL USV al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava se va realiza în cadrul proiectului cultural „Ansamblul Studențesc ARCANUL USV – promotor al valorilor tradiționale sucevene”, finanțat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Suceava. Remarcăm că Ansamblul ARCANUL USV va fi primul ansamblu sucevean prezent la aceasta manifestare, după ce în anii 2010 și 2011 ansamblul a fost prezent la cele două ediții ale Festivalului Internațional Studențesc de Colinde și Obiceiuri de Iarnă care s-au derulat în capitala Banatului.
De asemenea, pe 9 iulie 2014 Ansamblul ARCANUL USV va fi prezent cu un spectacol folcloric la ediția a XLIV-a a Festivalului Internațional de Folclor „Hercules” de la Băile Herculane.