Joi 02 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

A crezut că se alege cu mai mulţi bani, dar a rămas păgubit. Vezi cum a fost înşelat un sucevean!

Un bărbat de 23 de ani din comuna suceveană Valea Moldovei a fost înşelat de un bărbat, în timp ce se afla la o casă de schimb valutar de pe strada Republicii din Gura Humorului. Bărbatul s-a deplasat, luni, de la domiciliu în oraşul Gura Humorului, pentru a efectua un schimb valutar.

În jurul orei 08,30-09,00, în timp ce se afla pe strada Piaţa Republicii, în apropierea unui case de schimb valutar, a fost acostat de o persoană de sex masculin, care l-a întrebat dacă doreşte să schimbe euro, apoi i-a propus efectuarea unui schimb mai avantajos faţă de cel afişat la casă. S-au deplasat în spatele clădirii, unde partea vătămată i-a înmânat necunoscutului suma de 760 euro, urmând ca cel din urmă să-i înmâneze suma de 3350 lei. După efectuarea schimbului, bărbatul a constatat că a fost înşelat cu suma de 1830 lei.

„În cauză s-a întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, în vederea identificării autorului şi recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*