Joi 02 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

FOTO Mii de porţii de sarmale şi apă minerală împărţite de primarul Sucevei pelerinilor veniţi la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a împărțit pelerinilor  5000 de porții de  sarmale și apă minerală. El a avut-o alături pe soția sa, Luminița, și împreună au dat de pomană credincioșilor veniți la  sărbătoarea mănăstirii Sf Ioan cel Nou de la Suceava .
Chiar dacă nu au fost foarte mulți pelerini, iar pachetele pregătite erau suficiente, românul s-a obișnuit să se înghesuie. Și, față de alți ani, majoritatea celor care au ținut să intre în posesia pachetului cu pomană erau din Suceava. Pentru buna desfășurare a împărțirii sarmalelor și a apei, edilul Sucevei a avut alături nu mai puțin de 12 polițiști locali .
De câțiva ani, în Ajunul Sânzienilor, primarul Ion Lungu împarte mâncare pelerinilor.
Este un gest de ospitalitate din partea noastră. Este, dacă vreţi, un gest de respect pentru cei care vin aici. Şi încercăm să le dăm şi noi un pachet minim cu sarmale, pâine şi o sticlă de apă”, a spus  Lungu.
Racla cu moaștele Sf Ioan au fost scoase în curtea Mănăstirii încă de luni dimineață astfel încât peste seară mii de pelerini s-au așezat la rând pentru a ajunge la raclă să se roage și să se închine.  Marţi, procesiunea de Sânziene prin centrul oraşului este cel mai important ritual religios din Suceava.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*